Posts Tagged ‘poveste’

Partea I : Nostalgia

animale-serpi-de-colorat-p13Era o zi frumoasa de vara. Soarele stralucea puternic, incalzind asfaltul pe care un sarpe trecea strada. Un şarpe mic, simpatic, blond cu ochi albastri. Era liniste in jur, nu se auzea nimic in afara de miscarile lui pe asfaltul cald si placut. Linistea se scurgea usor ca picaturile pe masura ce vantul batea mai tare. Nu il deranja, mergea mai departe. Sarpele nostru nu era pretentios si chiar manierat, iti spun. Picaturile acelea s-au unit intr-un val in momentul in care linistea a fost complet sparta de un stol de rame galagioase care trecea pe deasupra lui. Nu pierde timpul inutil incercand sa-ti dai seama cum face o râmă, las-o asa si bucura-te de poveste.

Sarpele nostru isi folosea limba lui indemanatica (de ce zambesti, domnisoara?) pentru a recepta tot ce era in jurul lui. Asa cum fac serpii, stii. Cu toate astea, dintr-un motiv sa altul, nu a remarcat masina care venea spre el. (bine, nu e ca si cum ar fi contat oricum ca na, era un sarpe, ce era sa faca?) Cat de rau ii parea ca nu a fost si el in munti ca fratele sau.. acela s-a tarat pana la un templu unde Maestrul Coadă-de-şarpe l-a instruit ( maestrul era tot un sarpe, recunoaste ca e un nume cel putin inspirat). Habar n-am daca serpii pot sa se tarasca pe munte dar fratele protagonistului nostru a facut-o si s-a intors de acolo.. Ninja! Poate ca ar fi putut si el sa faca ceva in momentul in care venea masina daca l-ar fi ascultat.

Era aproape de marginea drumului da’ l-am vazut destul de tarziu si nu am apucat sa il ocolesc de tot. Am rotit de volan dar tot l-am atins cu o roata, presupun. In chestionarele auto spune ca atunci cand lovesti un animal pe strada, opresti si iei vanatul acasa – acelasi lucru l-am facut si eu. Am coborat ca sa vad ce s-a intamplat cu el. Sepisorul statea lungit (in draci, era un sarpe!) pe marginea drumului, ranit: îi rupsesem un picior. Nu l-am putut lasa acolo, asa ca l-am luat acasa.

Odata ajuns, l-am luat cu grija si i-am bandajat piciorul lovit, avea chiar si un tatuaj pe el. L-am tinut acasa doua zile şi se recupera destul de repede. Chiar si asa, se vedea ca nu mai avea rabdare că, la un moment dat, nu a mai vrut sa asculte si desi nu era vindecat complet, a dat sa plece. A sarit din pat. Nici doi pasi (… intelegi tu) n-a apucat sa faca, ca si-a scrantit entorsa. Am vrut sa il ajut in continuare. Il vedeam debusolat (ce, un sarpe nu poate avea nicio expresie anume pe fata sau ce?) si am zis sa-l inveselesc putin. I-am cumparat un pulover. Mai tarziu ne-am dat seama ca nu il poate imbraca asa ca am improvizat: am taiat o maneca si a fost de ajuns. Era exact ca un copil mic: se murdarea pe dege.. cap cand manca, voia sa bage dege.. coada-n priza si multe altele.

Într-una din zile, privind pe Animal Planet, îl apuca nostalgia de casă (cine ştie ce scorbură din pădure). Îi vede pe toţi ceilalţi serpi cum îşi trăiesc viaţa ssită în libertate şi se decide că asta trebuie să facă: să se întoarcă acasă. Astfel, nici nu mai cugetă să stea pe gândurile sale de şarpe şi porneşte la drum.

Până în marginea camerei, unde a dat de tocul de la uşă.

Văzând asta, a realizat că acea călătorie va fi mult mai grea decât a crezut. O călătorie în care va trebui să înfrunte tocuri de uşă ale destinului, tălpi de pantofi malefice care caută să-l calce din greşeală, vulturi bulanjii care stau cu sniper-ul în spaţiu şi îl pândesc ca să-l pape, păpai-ar coada şi alţi inamici ascunşi. Analiza era completă – ştia ce are de făcut, ştia care sunt riscurile, nu mai rămânea decât un singur lucru de făcut:

Partea a II-a :  Pregătirea

Nu putea ieşi în lume aşa, pur şi simplu. Trebuia să se piardă în mulţime, să treacă neobservat, să nu bată la ochi – trebuia să aibă stil! Şi aşa că-mi cere ajutorul (nu-mi aduc aminte prea bine cum a făcut asta) şi l-am dus în baie. Pun câteva cărţi poliţiste (mi-a spus că alea îi plac cel mai mult) pe un scaun şi l-am aşezat pe ultima carte ca să fie în drept cu oglinda şi să poată să-şi facă tot ce vrea. Bine acuma, mă uitam şi nu înţelegeam de ce am pus în faţa oglinzii un şarpe că oricum nu putea să facă prea.. multe lucruri. Era un sarpe, nu avea mâini. L-am pus acolo, mă uitam la el cum se uită la mine prin oglindă ca-n filmele poliţiste făcute după cărţile preferate. Şi-a luat un pieptăn, nişte gel de păr, inima-n dinţi şi a început să lucreze la freză. Trebuia să arate şi el într-un fel totuşi, urma să iasă în lume. Încearcă şi pe stângă şi cu dreapta.. sufletu’. Se zbate 10 minute ca să-i iasă aşa cum vrea, mult gel, multă atenţie.. tot degeaba, nu avea păr.

Am dat să-l ajut: şi la fel ca-n bancul ăla în care Dumnezeu joacă table şi dă la mişto un 8-8, tot aşa iau şi eu pieptenele, îl ţin bine de gât să nu fugă (pe şarpe) şi trec o dată cu el peste cap, de las în urmă o minunăţie de frizură gen Rio din Regele Şaman care bătea oarecum a Elvis Presley. Evident că i-am pus şi ochelari, care erau susţinuţi ca să nu cadă de… de. La care şi-a făcut palmele pistoale (cu arătătorul şi degetul mare ridicate, celelalte strânse) şi s-a făcut spre oglindă cu o schemă din aia cha-ching de agăţat, cu un colţ al gurii rânjind a ‘Ce tare sunt! Yeah, motherfucka’, sunt un şarpe! Mnahaa, vrei să te pui cu mine?! Vrei să te iei în coadă cu mine?!’.

Aer din acela care înspira faptul că era mândru de el şi nu era în toată lumea târâtură mai veninoasă ca el. Deşi avea o mare tristeţe: ca sharingan-ul din naruto, trebuie trezit in timp şi la el înca nu se întâmplase. În momentul ala, mă jur că am văzut şi-un dinte de aur cum stralucea in coltul gurii. Unul gravat, reuşesc să remarc – mă dau aproape ca să citesc, era o gravură.. un fel de tatuaj: scria ‘Snake’. Acuma ştiu că nu era chiar cel mai original tatuaj pe care putea să şi-l facă dar gusturile nu se discută. Mi-a explicat apoi că era un omagiu adus zilelor în care noi toţi stăteam pe 1100 şi ne jucam Snake. Apoi scoate telefonul (ce?) şi-mi arată că el tot nokia din acela are, că n-o vrut smartphone că era prea mare şi nu putea să-l care cu el (că pe ăla putea, ştii?) şi ca să pastreze amintirea vie. În fine, trage pe el o jachetă de piele, un lanţ mare din aur (sustinut in acelasi fel ca si ochelarii), dă din cap a hip-hop de câteva ori, face acolo, pe carte, mişcarea aia ‘şarpele’ şi mie mi se părea amuzant (ghici de ce), la care dă hotărât să plece. Idiotul a uitat că era sus pe carti şi direct pică din nou pe picior, discocându-şi rotula. Zic ‘Gata, asta i-a fost, îi trebuie recuperare’ şi-l duc în cameră ca să-l pun la perfuzii direct, cu tot cu aparat pe deget sa-i masoare pulsul.

‘Off, plouăă!

1383160_1421571684722889_222654600_n

Andreea doreşte să meargă la petrecerea organizată de prietena ei, dar trebuie să găsească o maşină, deoarece s-a pregătit mult pentru aceasta şi ploaia strica totul. Încearcă să facă rost de o maşină, un taxi.. fără succes, însă.

 După vreo oră, ploaia se opreşte şi evident, Andreea iese afară grăbită.  Petrecerea se termină în miez de noapte, şi fiindcă nu statea prea departe de prietena ei, Andreea pleacă pe jos acasă, singură. Simpla idee de a se întoarce acasă pe şoseaua întunecoasă era, la acel moment, destul de stranie pentru ora târzie care era. Cum nu era de-ajuns situaţia actuală, Andreea simte atingeri reci pe piele, ca atinsă de-o fantomă.. erau picături. Începea ploaia. Merge ea ce merge şi cu fiecare pas, ploaia se intensifica, sentimentul straniu devenind din ce în ce mai intens. 

Nu putea chema pe nimeni, nu avea telefonul, nu putea face nici măcar un autostop, nu trecea nicio maşină, iar pe fundalul sunetelor înfricoşătoare din pădurea de pe-o parte şi de alta a drumului, ploaia se intensifica.

1380685_1421570324723025_517211472_n

 Uşor-uşor, s-a pornit o adevărată furtună. Stropii de ploaie zburau în toate părţile, vântul bătea cu putere, nu putea vedea în faţă la mai mult de doi metrii, întunericul pădurii, acompaniat de sunetele care vedeau din acea zonă, crea o atmosferă terifiantă iar sentimentul că cineva merge în spatele ei era constant.

Dintr-o dată, două lumini se opresc în faţa ei. Era o maşină. Se uită la acele faruri, priveşte în jur, şi, deşi îngrozită de idee poate mai mult decât de ceea ce era în jurul ei, urcă pe bancheta din spate a maşinii.

Maşina începe să se mişte, iar Andreea îndreaptă privirea către şofer pentru a-i mulţumi.. maşina se mişcă uşor.. fără de şofer, însă. Se lipeşte violent cu spatele de banchetă şi priveşte îngrozită spre curba care se apropie, ştiind că este un real pericol pentru multe maşini din cauza golului de după ea.

1391527_1421660451380679_1519900180_n

Curba se apropia din ce în ce, iar maşina înainta încet, dar sigur. Andreea, încremenită, nu se mai putea mişca.

Dintr-odată, o mână albă, udată de ploaie şi tremurândă bagă mâna pe geam de nicăieri şi roteşte uşor de volan. Andreea simte că îşi pierde cunoştinţa din cauza unui posibil atac de panică, dar adrenalina o face să rămână conştientă. Acelaşi lucru se întâmplă la toate curbele, iar totul capătă o nuanţă de vis, asta, cel puţin, în mintea ei, care îşi dorea mai mult decât orice să se trezească, spunând uşurată că a fost numai un vis. Dar picăturile ce intrau pe geamul deschis îi loveau faţa atât de puternic încât îi spulbera orice nădejde că aceea nu era altceva decât realitatea. Era încremenită. Asta, în ciuda faptului că nu este intimidată de filmele horror şi poveştile cu vampiri, nu crede în aşa ceva. Un puternic urlet de lup, real sau imaginar, o aduce înapoi pe bancheta din spate, amintindu-i că se află în propria scenă de groază care era cât se poate de reală. La un moment dat, vede o grupare organizată de lumini, lucru care i-a accentuat teama. Totuşi, în timp ce se apropia, a ralizat că era un bar.

563656_1421570561389668_1610302816_n

 Fără să stea pe gânduri, a deschis portiera, apoi a sărit din maşină şi a alergat spre el fără să se uite sau să ţină cont de nimic din jur. Intră violent în bar, atrăgând toate privirile asupra ei. Se duce la bar, se aşază având o faţă complet paralizată din cauza traumei prin care tocmai trecuse şi cere ceva, dar nu reuşeşte să articuleze cuvintele. Întorcând capul spre uşă o dătă la câteva secunde, reuşeşte să ceară o tequilla, o bea fără să o simtă şi apoi, cu lacrimi izvorâte parcă dintr-un ocean, povesteşte, tremurând, ceea ce s-a întâmplat.

Oamenii din bar, văzând modul în care plânge şi mai important, că nu este beată, pe scurt, că era cât se poate de sinceră, se ridică uşor şi se îndreaptă spre uşă pentru a vedea maşina, în caz că mai era acolo.

Dintr-odată, uşa se deschide şi intră încă doi oameni, bărbaţi, scuturându-se de apa de care le erau hainele îmbibate. Văzând-o pe Andreea, unul din ei îi spune celuilalt:

– Mă, Ioane, uite-o pe-aia care s-a urcat la noi în maşină când o împingeam!

🙂

64201_1421671091379615_883591928_n

Ha! 🙂

Mulţumiri Andreei pentru poze 🙂 Cea mai tare actiţă şi nu, nu i s-a întâmplat asta. .. nu asta. :))

Ceau’

O poveste incredibila despre “armonia” dintre doi parteneri de cuplu. Marturisirile lui despre noua viata pe care si-a ales-o. O viata in care nu era implicata si sotia lui!

“O inselam de cand se nascuse primul copil. Intai gravida, apoi cu copilul mereu la piept, nu mai puteam. Aveam nevoie de atentie, dar atentia ei se ducea la el.

La inceput imi trimitea pupici sau zambete… cand alapta. Apoi a renuntat si la asta. Imi trimite sms-uri cu “te rog ia lapte” in loc de “puiul meu sexy, te vreau si nu mai pot s-astept pana diseara” si ma certa daca atunci cand ajungeam acasa nu pupam copilul inainte de orice.

Am incercat sa o iubesc asa cum devenise, iubita mea, mama copilului meu mult prea preocupata… am incercat s-o inteleg, e copilul nostru si iubirea proiectata asupra lui e de fapt si iubire proiectata asupra mea.

Intr-o seara am vrut s-o ating. S-a intors cu spatele de parca uitase ca nu mai facusem sex de doua saptamani. M-am culcat trist. A doua seara, m-a respins iar. De data asta a inceput sa-mi povesteasca despre copil. N-am mai suportat presiunea. Am lasat-o vorbind, m-am dus la baie si m-am masturbat cu gandul ca ceva trebuie sa se schimbe. Si s-a schimbat.sapte-semne-ca-partenerul-te-inseala-1

A doua zi am intalnit-o la munca pe Diana. Ea era singura si nu avea copii. Si nici prieten. Nu stia cum sa capseze maldarul ala mare de foi si m-am oferit sa o ajut.

Nu avea nici masina, asa ca o duceam acasa aproape in fiecare seara. Uneori ramaneam la ea sa ne-o tragem in timpul partidelor de fotbal privind chioras cand unul la altul cand la meci. Acasa ajungeam epuizat si nu mai aveam chef de nicio discutie despre pampers, sentimente sau alte nimicuri din astea. Am inceput sa evit sa dau ochii cu nevasta. Ma culcam fie inainte, fie dupa ea.

Asteptam a doua zi sa-mi vad colegii de serviciu. Si pe Diana. Ma obisnuisem cu viata asta si incepuse sa-mi placa. Cand copilul a mai crescut putin, devenise chiar amuzanta viata de acasa. Nevasta nu ma mai intreba de socoteala si credeam eu ca s-a obisnuit cu ideea ca nu mai facem sex decat foarte rar.

Recunosc, uneori ma gandeam ca ar fi frumos sa-si gaseasca si ea pe cineva cu care sa se vada in secret. Pentru binele ei. Ma gandeam la asta mai ales in serile cand isi dadea cu Chanel sperand ca am sa remarc si am sa ma simt atras.

Dar cum sa va spun, Diana avea un parfum mai bun. Era mai tanara. Si la ea acasa nu se auzea planset de copil. Si-n plus, de la o varsta nu mai poti face sex de doua ori pe seara si trebuie sa alegi cu cine-o faci. Eu am ales: Diana.

Intr-o zi, nevasta-mea a venit vesela acasa. Am sperat sa fi venit de la un amant. Am cautat dupa urme. Nu erau. Ce trist. Atunci m-am gandit chiar sa aranjez cumva sa ii apara in cale un baiat tanar, frumos, dispus sa iubeasca ocazional o tanara mamica.

Slava Domnului, n-a fost nevoie. S-a ocupat Diana de asta. Nevasta-mea s-a combinat cu tipul ala de la serviciu care nu visa decat sa ii ofere placere si care-a invitat-o la cafea. Tipul ala e vecinul Dianei.

Acum suntem fericiti cu totii. Eu, Diana, neveasta-mea, tipul de la ea de la serviciu, copilul nostru. Tot ce mai trebuie sa aranjez este sa nu ne vedem unul pe altul cand mergem la amanti. Noroc ca eu ies la 18 de la serviciu iar ea la 16.”

S : http://lauramihaela899.wordpress.com/