Posts Tagged ‘minciuna’

Am zis sa pun de-un dublex literar cu o prietena, Andreea Ruiz, o mica viitoare mare carte. O sa scriem pe rand, cate o parte fiecare cred. Aceasta minunata parte e scrisa de mine, ca doar de-aia e minunata 😀 (1-0, boss :*). Sper sa-ti placa 🙂 Spune-mi o parere dupa ce citesti. Ma ajuta enorm, crede-ma 😀

Capitolul I, Unu

Porneste asta mai intai, te rog. Nu are niciun sens daca citesti fara.

E aceeasi melodie pe care o auzeam pe fundal in timp ce ma lua in brate. Asezandu-se confortabil cu capul pe umarul meu, o vedeam in oglinda din fata noastra, ea fiind in spate. Zambea.

asMa strangea din ce in ce mai tare si imi spunea ca nu voia sa plece inca. Crede-ma, te-ai fi indragostit de asta, suna ca torsul unei pisicute lenese in timp ce se aseza din ce in ce mai bine si ochii ii sclipeau pe masura ce pulsul crestea. Ii placea sa fie asa, stiind ca si mie imi place atat de tare sa o vad asa. Si stiu ca i-ar fi placut mai mult ceea i-am raspuns, si anume ca nu e nevoie sa plece, ca poate lua urmatorul autobuz. Nu stiu daca i-a placut, dar presupun; altfel de ce m-ar fi tras pe spate, cu ea langa mine, cu un picior mult peste al meu si cu capul care-si cauta, obosit, culcusul printre paru-i care ma gadila de fiecare data?

Ii placea sa se joace, de obicei era mult mai energica dar se parea ca baia fierbinte a amortit-o putin si placut. Si atunci e evinent de ce mi-a spus ca vrea sa mai ramana, cine-ar fi vrut sa plece? Nu mai spunea nimic, doar isi misca usor piciorul peste al meu si ma zgaria si mai usor pe brat – stia cat ador asta. Se parea ca inca era cu gandul la petalele de trandafir si toata spuma pe care am lasat-o in urma. Nu stiu despre ea, dar eu cu gandul la acelasi lucru. Mai exact, la momentele in care isi lua curioasa o mana mare de spuma, se uita fascinata spre ceea ce urma sa faca si apoi sufla cu putere spre mine, zambind ca un copil. Savura fiecare moment, fiecare abur care iesea din cada fierbinte. Nu ne dadeam seama cine sau ce era mai incins, daca apa ne incalzeste pe noi sau invers, dar nu e ca si cum ar fi contat. Se lasa pe spate, jucandu-se cu cate o petala din zecile care o inconjurau si ma privea suficient de intens incat sa-mi spuna mai multe decat mi-ar fi spus prin cuvinte. Eu ma multumeam sa o privesc.

Dintr-un motiv sau altul, nu ma simteam pe deplin bine, nu era din cauza ei. A observat imediat si a inceput sa faca ca de fiecare data cand ma vede asa – a ridicat putin barbia, cu o privire bosumflata. Voia sa ma inveseleasca. Si a reusit. Apoi m-a privit pofticioasa. Era felul ei de-a spune sa iesim de acolo si sa mergem in camera. La un moment dat, se opreste in loc si ma priveste fix, fara sa spuna un cuvant. Isi lasa jos prosopul care o acoperea intr-un fel in care parea sa voia sa scape de el, apoi se duce spre unul dintre dulapurile mele. Exact cum am presupus din mers, a luat una dintre camasile mele. Cu parul inca ud, se rotea pe langa mine ca pentru o sedinta foto. Mi-am dat seama ca era in lumea ei si se simtea bine, asa ca n-am deranjat-o din asta – am zambit, apoi m-am dus sa-mi iau un tricou. Abia am apucat sa ma intorc si am simtit-o apropiindu-se. Da, nu aveam nevoie sa o vad, puteam sa o simt. A venit usor spre mine si m-a luat in brate. Asezandu-se confortabil cu capul pe umarul meu, o vedeam in oglinda din fata noastra, ea fiind in spate.

Zambea.

Continuarea va aparea intai aici.

„Inimile noastre:           

imagesimagesimages

Sunt trei fiindca eu am nevoie de doua ca sa pot iubi la fel ca tine… ;o3 ”

Asta mi-a spus acum mult timp, pe vremea cand totul inca parea perfect, cand stiam ca nimic nu o sa ne desparta. Era sigura ce ceea ce mi-a scris, nu era niciun dubiu, desi parca totusi parea prea frumos sa fie adevarat. Si de obicei, cand este prea frumos, este ireal.

Si ce surpriza, treptat si intr-un suspect de scurt interval de timp, acea banuiala fireasca s-a transformat intr-o certitudine: o pierdusem de mult. Apoi am aflat ca joaca, deasemenea, intr-o alta liga si totul a fost clar: „Stiam eu ca era prea frumos sa fie adevarat!”

Cat de frumoasa, dulce si incredibil de penibila e acea perioada de timp in care partenerul/a este partenerul ideal, mai ales cand asta s-a intamplat brusc, si nu-i statea deloc in caracter. Ce hotarare suspecta de a te schimba.

Apoi urmeaza enervanta perioada in care acea certitudine este adusa impotriva ta, sub forma barfelor, minciunilor etc… Frumos. Faci o greseala si nici macar nu accepti asta.. crepusul de lasitate?! – Apogeu!! Ajunge sa oscileze intre certitudine si cele trei inimi, care, cu ajutorul acelei certitudini, s-a demonstrat ca apartineau fiecare unor persoane diferite. Un triunghi amoros din care chiar nu vroiam sa fac parte. Asta pentru a-mi striga mai tarziu: „Stiam eu ca trebuia sa ies din acel triunghi fara sens”.

Si bine ca am iesit. Mi-am creat propria poveste, alaturi de cineva care putea spune ceva de care chiar era sigura, iar latura buclucasa din triunghi inca rataceste haotic intr-o ordine inexistenta, stiuta doar de ea.

Ei bine…

Recunosc, mi-am dat seama tarziu de acea panza de minciuni. Sau mai degraba adevaruri pe care nici macar ea nu le credea, dar hey…

Acum e totul bine, si in fond, asta conteaza :d

Conteaza ceea ce inveti din tot ceea ce ti se intampla.