joc-bmpAm gasit un nemernic de joculet pe blogul unui prieten si na’.. ca blogger in blogosfera.. dau si eu mai departe. 😀

Pana una alta specific de pe acum (ma dau mare de pe acum) ca am atins un umil 18.781 secunde 😎

Te incumeti la asa ceva? Da click pe chestia de colea. 🙂

http://www.sysdesign.ro/ras/antistres.html

Poza care m-a pun putin pe ganduri azi

Imagine  —  Posted: Ianuarie 29, 2014 in Eu, tu si restul lumii

Vă recomand să citiţi acest articol despre experiment doar dacă aveţi psihicul foarte tare, sau distrus de tot. L-am găsit pe un site din Anglia, cred, nu mai ştiu sigur, dar ştiu că m-a marcat foarte mult. Menţionez că nu eu sunt autorul acestui articol. Aici este traducerea:

Cercetătorii ruşi, în 1940, au ţinut 5 oameni trezi, pentru 15 zile, folosind un stimulent pe bază de gaz experimental. Au fost ţinuţi într-o cameră închisă, pentru a le putea monitoriza cu atenţie volumul de gaz şi oxigen pe care-l primeau, pentru a nu muri, deoarece, gazul în cantităţi mai mari era toxic. Totul se petrecea înainte de camerele cu circuit închis, deci ca monitorizare aveau doar microfoane împânzite prin cameră şi mici ochiuri de geam de 15 cm, prin care monitorizau subiecţii. Camera era plină cu cărţi, paturi pe care să doarmă, dar fără paturi, aveau apă curentă, toaleta şi destulă mâncare uscată să le ajungă 30 de zile.

Subiecţii de testare erau prizonieri politici de război, din Al doilea Război Mondial, declaraţi inamici ai statului. Experimentul anti somn a decurs bine pentru primele 5 zile, subiecţii nu se plângeau aproape deloc, deoarece le-ar fi fost promisă libertatea (minciună), după ce treceau cele 30 zile, în care reuşeau să stea trezi. Activităţile şi conversaţiile au fost monitorizate cu atenţie şi s-a notat că începeau să discute despre evenimente din trecutul lor, din ce în ce mai traumatizante, şi că tonul lor de vorbire generală a luat un ton mai întunecat, după a 4 a zi.

După 5 zile au început să se plângă de situaţia care a dus să fie captivaţi şi forţaţi să participe la acest experiment, şi au dat dovadă de paranoia. Au încetat să mai vorbească unul cu celălalt, şi au început să şoptească la microfon şi la geamurile folosite de staff-ul rusesc pentru monitorizare. Ciudat, toţi credeau că-i pot linguşi pe cercetători prin a-i deturna pe ceilalţi prizonieri. La început cercetătorii au crezut că asta e un efect secundar al gazului.

După 9 zile fara somn, unul din ei a început să ţipe cât îl ţineau plămânii, şi nu s-a oprit timp de 3 ore în continuu. În tot acest timp a alergat în jurul camerei fără oprire. A mai încercat să ţipe dar nu a mai reuşit, decât câte un sunet piţigăiat. Cercetătorii s-au gândit că şi-a rupt corzile vocale, de la ţipat timp de 3 ore. Lucrul cel mai ciudat la acest tip comportamental este cum ceilalţi subiecţi s-au comportat, sau de fapt nu au reacţionat. Au continuat să şoptească în microfoane, până când al 2 lea subiect a început să ţipe. Ceilalţi subiecţi care nu ţipau, rupeau bucăţi din cărţi şi le lipeau cu propriile fecale pe geamurile de observare şi pe microfon, cu o calmitate ieşită din comun. Ţipetele au încetat brusc. La fel şi şoaptele în microfoane.

După alte 3 zile, cercetătorii anti-somn au verificat microfoanele în fiecare oră, pentru a fi siguri că funcţionează, din moment ce credeau că e imposibil să fie linişte completă, într-o cameră cu 5 oameni. Consumul de oxigen combinat cu gaz din camera indica că toţi cei 5 erau încă în viaţă. De fapt, era consumul de oxigen pe care 5 oameni l-ar consuma în urma unor exerciţii fizice foarte greoaie. În dimineaţa zilei a 15 a, laboratorul rusesc a făcut ceva ce nu credea că va face, pentru a obţine o reacţie de la subiecţi. Au folosit intercomul din cameră, pentru a obţine o reacţie de la ei, şi pentru a afla că nu s-au transformat în “legume”, sau să fie morţi.

Au anunţat prin intercom: „Vom deschide uşile pentru a verifica microfoanele, îndepărtaţi-vă de uşi şi puneţi-vă pe burtă cu mâinile la spate, sau veţi fi împuşcaţi. Faceţi ce zicem şi unu din voi îşi va câştiga libertatea.”

Spre surprinderea lor, au auzit o singură frază, din camera: “Nu mai vrem să fim liberi”.

Imediat au început dezbaterile între staff-ul rusesc şi militarii care susţineau financiar experimentul anti somn. Neputând să obţină o reacţie prin microfoane, au hotărât să intre înăuntru şi să verifice.

Camera a fost golită de oxigenul combinat cu gaz şi aer proaspăt curat a fost introdus, imediat apoi 3 voci au început să implore, să cerşească şi să plângă, să le bage înapoi oxigenul cu gaz. Camera a fost deschisă şi soldaţi au fost trimişi înăuntru pentru a recupera subiecţii de test. Au început să ţipe mai tare că înainte, şi la fel şi soldaţii când au observat ce era înăuntru. Patru dintre subiecţi erau în viaţă, deşi nu ştiu dacă cineva putea numi starea în care se aflau, viaţa.

Raţia de mâncare începând cu ziua a 5 a nu a mai fost atinsă. Erau bucăţi de carne de la subiectul mort, băgate în canalizare, înfundu-se, astfel adunându-se 10 cm de apă, deşi nimeni nu a putut afla cât era apă şi cât era sânge. Toţi cei 4 subiecţi din experiment ”în viaţa” aveau şi ei bucăţi de carne, muşchi şi piele ruptă de pe corpul lor. Distrugerea de carne şi lipsa ei de pe degetele subiecţilor dovedea că aproape dacă nu toată distrugerea a fost făcută de ei înşişi (automutilare).

Organele abdominale de sub cuşca toracică erau scoase. Inima, plămânii şi diafragma încă mai erau la locul lor, pielea şi muşchii de pe coaste erau îndepărtate, astfel că se putea vedea organele prin cutia toracică, printre coaste. Toate vasele de sânge şi organele erau intacte, aşezate pe podea, în jurul corpurilor eviscerate dar încă în viaţa din care erau scoase. Partea digestivă la toţi cei 4 subiecţi era la locul ei, funcţionând, digerand mâncare. A devenit evident că au mâncat carne din subiectul cel mort, de aia nu s-au atins de raţiile de mâncare.

Majoritatea soldaţilor implicati in experiment erau pregătiţi pentru operaţiuni speciale, dar totuşi, majoritatea au refuzat să intre în acea cameră ca să scoată subiecţii. Prizonierii de razboi au continuat să ţipe, şi în acelaşi timp implorau să le dea drumul la gaz în continuare. Spre uimirea tuturor aceştia au depus foarte multă rezistenţă, când se încerca să îi scoată din cameră. Un soldat a murit pentru că i-au scos beregata, un altul a fost rănit foarte grav după ce i-au fost scoase testiculele, şi o arteră de la picior, de către un subiect de test, cu dinţii. Alţi 5 soldaţi şi-au pierdut viaţa, dacă îi punem la socoteală şi pe cei care s-au sinucis în săptămâna care a trecut.

În lupta de a-i scoate din cameră, unul din cei 4 subiecţi de test, şi-a rupt splina şi a sângerat până la moarte imediat. Medicii au încercat să îl readucă la viaţă, dar fără folos. Au încercat să îl sedeze, dar fără folos, deoarece sedativele nu îşi aveau efectul. A fost sedat cu de 10 ori doza normală pentru un om, şi tot nu şi-a făcut efectul, tot se lupta cu soldaţii de parcă era un animal încolţit, rupând coastele şi braţul unuia din doctori. Inima i-a fost văzută că bătea timp de 2 minute, după ce a sângerat de tot, până în momentul în care în vene era doar oxigen, fără sânge. Chiar şi după ce s-a oprit inima, el a continuat să se lupte timp de 3 minute cu soldaţii şi doctorii şi se chinuia să ţipe:” mai mult” referindu-se la gaz, din ce în ce mai încet, până când într-un final s-a oprit.

Cei 3 subiecţi de test care au supravieţuit, erau legaţi foarte strâns, şi mutaţi la o facilitate medicala, în tot acest timp cei doi care încă mai aveau corzile vocale, implorau în continuare să fie băgaţi înapoi în camera cu gaz. Cel mai rănit din cei 3 a fost mutat în singura cameră de operaţie din acea clădire, pentru a i se baga organele înapoi în corp. S-a observat foarte repede că era imun la sedativul dat pentru a-l pregăti de operaţie. S-a luptat furios când au încercat să îi pună mască cu sedativ pe faţă, chiar reuşind aproape să rupă legături late de 7 centimetri şi groase de 5 cm, şi cu un soldat de 170 kg, care îl ţinea. După ce au mărit doza de anestezic, i-a luat sub un minut să se liniştească, şi în momentul în care i s-au închis ochii, inima s-a oprit.

În corpul subiectului care a murit pe masa de operaţie, s-a observat că nivelul de oxigen din sânge s-a triplat, muşchii care încă mai erau ataşaţi de corpul lui se rupseseră, şi îşi fracturase 9 oase, luptându-se să nu fie legat şi sedat. Al doilea supravieţuitor din experiment era primul care începuse să ţipe puternic şi îşi rupsese corzile vocale. Neputând să obiecteze vocal, doar dădea din cap în semn de obiecţie când încercau să îl sedeze pentru operaţie. Dădea din cap în semn de da, când cineva sugera să se facă operaţia fără anestezic. Asta au şi făcut, deşi doctorul care opera nu credea posibil ca cineva să suporte operaţia pe viu fără anestezic. Subiectul doar mai dădea câte un zâmbet când îşi întâlnea ochii cu o asistentă de lângă masa de operaţie. Când operaţia s-a terminat, subiectul încerca să mişte buzele, fără oprire. Medicul crezând că vrea să vorbească, i-a dat un pix şi o foaie. Acesta a scris doar: “Taie în continuare”.

Amândoi subiecţi au primit operaţia pe viu, fără anestezic, deşi au trebuit să fie injectaţi cu un drog paralitic, pentru a-i paraliza, deoarece râdeau fără oprire pe durata operaţiei. Când drogul paralitic şi-a făcut efectul, pacienţii putea urmări mişcările corpului medical rusesc doar cu ajutorul ochilor. Acesta a dispărut din sistem neobişnuit de repede, începând să se lupte iar cu medicii. Din momentul în care puteau vorbi, au început iar să ceară gaz. Cercetătorii au încercat să afle de ce s-au rănit singuri, de ce şi-au scos organele, şi de ce doreau să primească gaz din nou. Pacienţii spuneau doar:” Trebuie să rămân treaz”.

Toţi pacienţii rămaşi în viaţă au fost legaţi, şi puşi înapoi în camera de gaz, aşteptând să se decidă ce vor face cu ei. Cercetătorii aflându-se în faţa furiei celor care le-au plătit cercetările până acum, pentru că au eşuat să descopere ţelul experimentului, s-au gândit la eutanasiere. Comandamentul rusesc care conducea acel experiment, fost NKGB, s-a împotrivit şi a văzut potenţial. A dorit să afle ce se întâmplă când le da gaz iar. Cercetătorii s-au împotrivit şi au obiectat, dar nu au fost luaţi în considerare. Pregătind pacienţii pentru închidere pe termen lung, cercetătorii au legat pacienţii la monitoare EEG, pentru observaţie.

Spre surprinderea tuturor, pacienţii s-au oprit din ţipete şi lupte, în momentul în care s-a introdus iar gazul în cameră. Era evident în acest moment că toţi depuneau efort foarte mare pentru a rămâne trezi. Unul din subiecţi murmură ceva tare şi în continuu, pacientul mut lovea legăturile cu picioarele, când cu stângul, când cu dreptul iar pacientul al 3 lea îşi ţinea capul ridicat de pe perina şi clipea rapid. Acesta fiind primul legat la monitoarele EEG, cercetătorii priveau cu surprindere. Liniile de la monitoarele EEG erau normale în majoritatea timpului, dar uneori picau de tot. Părea că suferă în continuu de moarte cerebrală, apoi revenea la normal. Fiind concentraţi pe hârtiile de la monitoare, doar o asistentă a observat că în momentul când capul atingea perina, ochii se închideau. Liniile cerebrale se schimbau imediat în cele de somn adânc apoi moarte cerebrală, apoi normale. Apoi când liniile cerebrale au picat, inima s-a oprit şi ea.

Pacientul rămas, care putea vorbi, tipa întruna să fie băgat în cameră şi să i se dea gaz. Activitatea cerebrală era identică cu cea a pacientului care murise în somn. Comandantul a dat ordin să fie închisă camera cu cei 2 pacienţi şi 3 cercetători. Unul din cei 3 cercetători numiţi să intre, şi-a scos imediat pistolul şi l-a împuşcat pe comandant între ochi. Apoi şi-a îndreptat pistolul către pacientul mut şi l-a împuşcat în cap, împrăştiind creierii peste tot.

A îndreptat pistolul către pacientul rămas în viaţă, în timp ce toţi ceilalţi medici au părăsit sala, şi a zis:” Nu voi fi închis aici cu aceste chestii! Nu cu tine!” Apoi a ţipat la omul legat de masă: “Cine eşti?! Trebuie să ştiu!”

Pacientul a zâmbit.

“Ai uitat aşa de repede?” a întrebat subiectul.” Noi suntem voi! Noi suntem nebunia care sălăşluieşte în voi toţi, implorând să fie eliberată în orice moment în cel mai adânc colţ al minţii voastre animalice! Noi suntem acel ceva de care vă ascundeţi în pat în fiecare noapte. Noi suntem ceea ce voi sedaţi şi paralizaţi când vă puneţi să dormiţi, şi când vă duceţi în raiul viselor, unde noi nu vă putem urmări.”

Cercetătorul a făcut o pauză, apoi a îndreptat pistolul către inima pacientului şi a tras.

În timp ce monitorul EEG scria liniile, se auzi un murmur întrerupt din partea pacientului” Atât… de… aproa… pe.. de… liberta… te!

     „De unde.. cum am spus, pentru mine, inainte, era o provocare sau o sansa să mă culc cu o femeie, apoi am inceput sa fac usor si fin schimbul catre.. a alege, eu, daca vreau să mă culc cu o femeie sau nu. Pentru ca.. am inceput sa devin constient de valoarea mea, am inceput sa-mi dau seama ‘Bă, stai că.. sunt un tip foarte mişto!’ ”

     Pasajul ăsta mi-a rămas în minte încă de când am văzut prima oară video-ul lui Taher, cel de la Arta Seducţiei, în legătură cu modul în care acest incredibil de controversat subiect al sexului este văzut din partea ambelor sexe. Am fost întotdeauna un mare fan al lui pentru modul cum gândeşte, cum vede lucrurile şi mai ales, datorită faptului că poate înţelege (în limite masculine) atât de bine modul de gândire al femeilor. 

     Ca băiat.. ştii.. poate fi enervant să stai după aia, după cealaltă, să vezi ce iese etc dar până una alta, ăla e şi farmecul. Ai o satisfacţie mult mai mare când o cucereşti după ce ai stat frumos să o vrajeşti şi toate cele.. altfel povesteşti totul prietenilor. E, da’ mai e o treabă. Mai nou nu le mai cucerim.. le câştigăm. Nu ne mai culcăm cu ele.. le convingem să se culce cu noi. Aceasta din urmă, într-adevăr, pentru bărbaţi, este o provocare: ‘Bă, dau la pariu că reuşesc!’ sau o şansă: ‘Nu ştiu, vere, dacă e fata ca lumea o să vrea ea, dacă nu, p******a mea’  în timp ce pentru femei o doar o alegere: ‘Toţi ăia vor şi o să vrea oricând, deci să nu mă las uşor că.. Poate cu ăla dar nah.. poate dacă va fi aşa sau aşa, şi o să o să.. poate..’. Nici o treabă. Nu ştiu, presupun că aşa a fost întotdeauna, dar de când cu nebuniile virtuale, au luat-o mulţi şi multe razna pe capitolul interacţionare şi treaba asta s-a fixat bine bine de tot în minţile lor: Băiatul (băieţii) încearcă, fata alege.

  prima    Am menţionat mai sus că are şi acest aspect farmecul lui dar.. în momentul când primeşti unele replici de genul ‘Numarul?! Puteai şi tu să ceri mai întâi facebook-ul’.. ‘Ăă, nu prea ştiu.. mă gândesc până mâine şi îţi spun’ realizezi că lumea a ajuns la un nivel iremediabil de handicap de comunicare şi pur şi simplu îţi bagi picioarele-n ea de treabă şi cauţi ceva nou, ceva.. inedit.

     În fine.. de ce ar trebui să ne conformăm în totalitate regulilor imaginare menţionate ceva mai sus? Sau.. de ce toţi? De ce toţi bărbaţii trebuie să fie vânători pentru ca apoi să plece capul în faţa unui cuvânt spus de o femeie pe cel mai dezinteresat ton posibil? Şi asta să-ţi fie soarta? Mă.. bineînţeles.. o tensiune există pe ambele părţi, dar de ce să nu schimbăm puţin frontul şi mai mult.. rolurile? Pentru că ţi se ia până la urmă de atâta alergat după femei şi vrem şi noi să fie uşor şi bine; este, băieţi?!?

download       Mai mult, se pare că şi fetele încep să se plictisească să aleagă doar, vor şi ele să înceapă, să iasă din zona aia care le permite doar să aleagă, fără să poată ‘explora’ mai mult. Vor şi ele să se culce, poate, cu ăla sau cu ăla, pur şi simplu pentru că aşa vor, exact cum avem şi noi ‘Bă, uite-o p-aia, ce-aaaş fff rig e, mă..’. Da’ naaa, dragul meu cititor, gândeşte tu 3 secunde şi zii.. în societatea noastră.. cum este numită o astfel de fată?

     Exact, curvă.

     Uite un aspect al societăţii care, poate, până acum ţi-a tăiat multe ocazii de a te culca cu persoana dorită.

     Deci.. rămâne de datoria noastră, ca bărbaţi, să mergem să cucerim, să explorăm, să spunem replici şi poeme şi texte şi cââte-s în lună şi-n stele, altfel spus, să le spunem ce vor să audă că na.. mai mult sau mai puţin.. dă rezultate. Şi totuşi, mă.. devine enervant. Mie unul mi s-a luat de mult de treaba asta. Eu trebuie să fac aia şi aia şi aia şi dacă nu iese, ”Gata, eşec, prietene! Nu m-a alees…”

     Şi treptat scade interesul.. Bun, exact cum este şi în cazul meu şi al realizatorului acelui video, mi-am dat şi eu seama că nu e neapărat nevoie să fac asta.. că nu e nimic rău în a lua o ‘pauză’. Am avut timp să mă gândesc liniştit la multe.. printre care seria de calităţi pe care le am. Asta.. gândind la modul serios. Şi uite că ajungi să îţi descoperi o listă de calităţi pe care nu o constientizai, care erau (deci) inexistente dacă fata nu te-a ales (pe tine). După ce le descoperi.. vei incerca să le perfecţionezi, să devii mai bun în acele sensuri. Acum.. vei face asta in timp ce nu vei mai vâna fetele, atenţia ta fiind în alte părţi. Asta le va deruta. ‘Ia uite, mă, am tras de bluză să se vadă decolteul bine şi ăsta nici nu m-a băgat în seamă’ şi multe din astea. Multe multe. Te duci la sală, te apuci de chitară etc etc în timp ce le ignori. O combinaţie care schimbă regulile.. şi tu ieşi pe plus.  Citeşte acum din nou pasajul de la începutul articolului.    Acum are sens, a? 😀

     De acum fata te va vedea ca pe tine ca pe o provocare!

     Tu le vei trata cu indiferenţă pe multe din ele fiindcă ştii că vor veni alte vânătoriţe curioase de apariţia ta.. inedită!

Cum-sa-abordezi-o-fata-timida      Bineînţeles.. asta nu înseamnă că trebuie să începi să îţi alegi o semnătură pentru că vor veni în valuri pentru autografe. Dar dacă ajungi să te cunoşti, începi să conduci tu jocul, să nu mai facă ele asta şi.. nu c-ar fi important sau ceva.. ăsta e jocul! Cine pe cine alege. Cine e vânătorul. Trebuie să lucrezi cu a lor curiozitate, punându-ţi în valoare calităţile. La mine, unul, a mers.

     So.. du-te la fată şi.. lasă-te cucerit. Crede-mă, pe cât de aiurea îţi sună, pe atât de plăcut surprins vei fi când vei vedea că merge.

    Multă baftă! 🙂

     Înainte să vă vorbesc aiurea despre şi cum o uşă care este mare, îmi voi permite să mă scuz pentru  această perioadă în care, practic, am abandonat toată treaba. Poate din cauza faptului că a început programul de şcoală.. mă trezesc ceva mai devreme, am altele pe cap etc etc. Nu ştiu dacă asta poate fi numită o scuză dar pe cineva tot trebuie să dăm vina, nu? 😀
     În fine, tot ce pot să spun este că voi recupera. Ştii.. în seara asta m-am gândit la nişte nebunii şi chiar m-am simţit bine, ştiind că îmi permit. Mă refer la sfera despre care nu am scris niciodată până acum, deşi are legătură cu mine aproape zilnic.
     ‘Dă Gim’, măă.
     Pe vremea aista, cam acum vreo doi ani, intram şi eu într-o sală de forţă. ‘O să cadă bara pe tine şi-o să-ţi crească păr pe limbă!’, mă încurajează cel cu care eram, el Batman, venea de ceva timp. Eram în faţa uşii din spatele căreia se auzea muzică.
     Nu a fost chiar un moment în care deschid în slow-motion şi o lumină patrunzătoare îmi inundă ochii şi ridic cotul pentru a putea vedea ceva în departare şi… etc etc dar am fost uşor impresionat, era un mediu cu care nu mai avusesem de-a face. Începător pe acolo.. ţop ţop de colo-colo.. văd şi eu căt de căt cum stă treaba. Pe parcursul timpului, încep să mă împrietenesc cu bara, să o apuc mai tare, (Perverşilor), să fiu mai sigur pe mine şi toate cele.    

doino

Cel mai frumos mi s-a părut în momentul.. (după un.. an şi jumate) în care termini cu nebuniile de genul ‘Greutate mai mare, să fie mult, mult!!!’, nu mai vrei să impresionezi pe nimeni prin sală, ci vii doar pentru tine, faci ce tre’ să faci şi pleci. Vezi totul altfel. A început să mă intereseze mai mult modul în care simt muschiul în timpul mişcării decât greutatea folosită. Şi ajungi să observi, ciudat, dar pentru primele dăţi cum se mişcă bucata de metal cu care lucrezi de atâta timp.
     De exemplu, În momentul în care fac genuflexiuni cu greutăţi peste sută trebuie să vii lângă mine şi să strigi ca să te aud. Eu sunt ceva de genul ‘Mişcarea şi bara, mişcarea şi bara’. Atât am în minte. După ceva timp, bara devine o parte din tine, nu o mai simţi, doar devii mai greu, forţezi, e corpul tău, minte vs corp. De multe ori, un factor decisiv pentru mine e muzica. Uneori aştept o anumită parte a unei melodii până să încep o serie.
Cum ar fi.. în momentul în care aud ‘Cause sometimes you just feel tired, feel weak, and when you feel weak, you feel like you wanna just give up. But you gotta search within you, you gotta find that inner strength…..’ n-are cum să nu mă apuce nebunia şi să mai văd altceva înafara de bară şi ceea ce trebuie să fac. Sau acel moment frumos în care nu mai poţi să faci, eşti la sfârşit de serie şi începe refrenul ăla care îţi place mult şi te enervează că nu mai poţi, te motivează, parcă te înjură că nu mai faci şi ţipi şi mai faci două repetări. 😀
     Mai ţii minte că am zis la început ceva de un sentiment care m-a făcut să mă simt bine? E treaba că acum pot să vorbesc despre cele trei lucruri din titlu la trecut. Nu mai sunt începător, intru în sala aceea sigur pe mine, ştiind exact ceea ce am de făcut.

cvcxv

     Acum eu mă uit aiurea la începătorii care se chinuie cu helcometrul pentru spate. Îmi văd liniştit de tracţiuni. Ajungi în momente unice ca atunci când bara care cade încărcată de discuri mari face un zgomot care se aude în toată sala, atrăgând atenţia. Bara aceea a căzut din mâna ta. A fost efortul tău, meritul tău din urma seriei de îndreptări. Dar chiar şi aşa, tu te lupţi să respiri, nu prea mai stai de ce zic ceilalţi, nu te gândeşti la prea multe în momentul ăla, doar încerci să respiri cât mai uşor. Şi chiar ăsta e farmecul, faci ce trebuie să faci şi creşti din mai multe puncte de vedere. E plăcut să vezi evoluţia celor care s-au ţinut de asta odată cu mine, cum se dezvoltă în doi ani.. umăr la umăr.. care unde să se stabilească în ‘ierarhia sălii’. Amuzant, dar am ieşit de mult din cursa asta, priorităţile s-au schimbat. Mi-am amintit de ce sunt acolo. Să fac muşchi, nu să impresionez, so?

gym     Pe deasupra, e o prostie treaba aia cu ‘ într-o săptămână sunt tanc’. Eşti pe naiba, vorbeşte după cateva luni. Tu, care citeşti acum şi vrei să mergi, o să fii descurajat că vezi Doamne durează mult.. nu-i nici chiar aşa, dar totul apare treptat.        O să vezi 🙂
Uite cât de mare eşti.. ce mai tragi de timp? Crede-mă că e chiar treaba bună cu sala. Ai şi tu satisfacţia aceea de sine când mergi la strand, de exemplu. 😀 Trebuie, ca om şi mai ales ca barbat, să ai macar o dată în viaţă satisfacţia de a-ţi vedea braţul umflat la sfârşit de antrenament, venele care ies în evidenţă în timpul mişcării sau satisfacţia incheierii unei serii grele. E unic, îţi spun.
Haida, ia-ţi prietenul ăla leneş care stă încă pe gânduri şi tai-o la sală, nu ai nimic nimic de pierdut. 🙂

Prima-intalnire--cum-sa-te-imbraci-ca-sa-faci-impresie-bunaAm descoperit recent un video care m-a făcut să aplaud puţin după ce l-am văzut. Nu sunt prea multe lucruri care mă pot impresiona într-un aşa fel.

M-am simţit dator să-l împărtăşesc cu voi.

Ei bine,

 

 

Ce spui? 🙂

‘Off, plouăă!

1383160_1421571684722889_222654600_n

Andreea doreşte să meargă la petrecerea organizată de prietena ei, dar trebuie să găsească o maşină, deoarece s-a pregătit mult pentru aceasta şi ploaia strica totul. Încearcă să facă rost de o maşină, un taxi.. fără succes, însă.

 După vreo oră, ploaia se opreşte şi evident, Andreea iese afară grăbită.  Petrecerea se termină în miez de noapte, şi fiindcă nu statea prea departe de prietena ei, Andreea pleacă pe jos acasă, singură. Simpla idee de a se întoarce acasă pe şoseaua întunecoasă era, la acel moment, destul de stranie pentru ora târzie care era. Cum nu era de-ajuns situaţia actuală, Andreea simte atingeri reci pe piele, ca atinsă de-o fantomă.. erau picături. Începea ploaia. Merge ea ce merge şi cu fiecare pas, ploaia se intensifica, sentimentul straniu devenind din ce în ce mai intens. 

Nu putea chema pe nimeni, nu avea telefonul, nu putea face nici măcar un autostop, nu trecea nicio maşină, iar pe fundalul sunetelor înfricoşătoare din pădurea de pe-o parte şi de alta a drumului, ploaia se intensifica.

1380685_1421570324723025_517211472_n

 Uşor-uşor, s-a pornit o adevărată furtună. Stropii de ploaie zburau în toate părţile, vântul bătea cu putere, nu putea vedea în faţă la mai mult de doi metrii, întunericul pădurii, acompaniat de sunetele care vedeau din acea zonă, crea o atmosferă terifiantă iar sentimentul că cineva merge în spatele ei era constant.

Dintr-o dată, două lumini se opresc în faţa ei. Era o maşină. Se uită la acele faruri, priveşte în jur, şi, deşi îngrozită de idee poate mai mult decât de ceea ce era în jurul ei, urcă pe bancheta din spate a maşinii.

Maşina începe să se mişte, iar Andreea îndreaptă privirea către şofer pentru a-i mulţumi.. maşina se mişcă uşor.. fără de şofer, însă. Se lipeşte violent cu spatele de banchetă şi priveşte îngrozită spre curba care se apropie, ştiind că este un real pericol pentru multe maşini din cauza golului de după ea.

1391527_1421660451380679_1519900180_n

Curba se apropia din ce în ce, iar maşina înainta încet, dar sigur. Andreea, încremenită, nu se mai putea mişca.

Dintr-odată, o mână albă, udată de ploaie şi tremurândă bagă mâna pe geam de nicăieri şi roteşte uşor de volan. Andreea simte că îşi pierde cunoştinţa din cauza unui posibil atac de panică, dar adrenalina o face să rămână conştientă. Acelaşi lucru se întâmplă la toate curbele, iar totul capătă o nuanţă de vis, asta, cel puţin, în mintea ei, care îşi dorea mai mult decât orice să se trezească, spunând uşurată că a fost numai un vis. Dar picăturile ce intrau pe geamul deschis îi loveau faţa atât de puternic încât îi spulbera orice nădejde că aceea nu era altceva decât realitatea. Era încremenită. Asta, în ciuda faptului că nu este intimidată de filmele horror şi poveştile cu vampiri, nu crede în aşa ceva. Un puternic urlet de lup, real sau imaginar, o aduce înapoi pe bancheta din spate, amintindu-i că se află în propria scenă de groază care era cât se poate de reală. La un moment dat, vede o grupare organizată de lumini, lucru care i-a accentuat teama. Totuşi, în timp ce se apropia, a ralizat că era un bar.

563656_1421570561389668_1610302816_n

 Fără să stea pe gânduri, a deschis portiera, apoi a sărit din maşină şi a alergat spre el fără să se uite sau să ţină cont de nimic din jur. Intră violent în bar, atrăgând toate privirile asupra ei. Se duce la bar, se aşază având o faţă complet paralizată din cauza traumei prin care tocmai trecuse şi cere ceva, dar nu reuşeşte să articuleze cuvintele. Întorcând capul spre uşă o dătă la câteva secunde, reuşeşte să ceară o tequilla, o bea fără să o simtă şi apoi, cu lacrimi izvorâte parcă dintr-un ocean, povesteşte, tremurând, ceea ce s-a întâmplat.

Oamenii din bar, văzând modul în care plânge şi mai important, că nu este beată, pe scurt, că era cât se poate de sinceră, se ridică uşor şi se îndreaptă spre uşă pentru a vedea maşina, în caz că mai era acolo.

Dintr-odată, uşa se deschide şi intră încă doi oameni, bărbaţi, scuturându-se de apa de care le erau hainele îmbibate. Văzând-o pe Andreea, unul din ei îi spune celuilalt:

– Mă, Ioane, uite-o pe-aia care s-a urcat la noi în maşină când o împingeam!

🙂

64201_1421671091379615_883591928_n

Ha! 🙂

Mulţumiri Andreei pentru poze 🙂 Cea mai tare actiţă şi nu, nu i s-a întâmplat asta. .. nu asta. :))

Ceau’

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

Înţelegi?

Posted: Septembrie 29, 2013 in Eu, tu si restul lumii

Mi-am adus aminte despre un articol pur şi simplu genial pe care l-am citit cu mult în urmă. M-am gândit să vă împartaşesc aceste cuvinte care, cum spuneam, mi se par pur şi simplu geniale.

De ce oamenii inteligenti esueaza si prostii reusesc in viata
Andrei Chira

M-am intalnit ieri la supermarket cu un vechi client de pe vremea cand lucram in IT si mi-am adus aminte de un lucru pe care mi l-a spus demult, acum vreo 6-7 ani, cred.

Vrei-sa-reusesti-in-afaceri--Urmeaza-sfaturile-lui-Richard-BransonNu mai retin acum care a fost exact situatia atunci dar gasisem eu o solutie mai creativa sa-l ajut cu o chestie si sefa nu fusese de acord, desi era client fidel si puteam sa incalcam putin regulile.

In fine, omul se uita resemnat la mine si intreaba: “Oare de ce naiba oamenii inteligenti nu ajung niciodata sefi?”

Desi era o intrebare retorica acum dupa ani de zile de introspectie (not really) cred ca stiu sa-i dau raspunsul.

Articolul asta e foarte lung desi l-am scurtat cat am putut, ca putea iesi o carte intreaga pe tema asta.

Oamenii destepti sunt idioti

Da, pentru niste oameni destepti, sunt destul de prosti.

Oamenii destepti nu inteleg ca Universul functioneaza dupa un principiu relativ simplu: actiune si reactiune.

Daca arunci cu o piatra in geam, geamul se sparge. Daca te gandesti cum sa spargi geamul, geamul nu se sparge.

Simplu, nu? Ei bine, e uimitor cat de multi oameni nu se prind de faza asta.

Actiunea este principalul ingredient al succesului. Daca nu faci nimic, nu se intampla nimic.

Oamenii destepti gandesc prea mult

Prostii actioneaza, desteptii analizeaza.

Daca un prost vrea sa mearga din punctul A in punctul B, o ia tot inainte pe aratura si vede el dupa-aia.

Daca un om destept vrea sa ajunga din punctul A in punctul B, intai face o analiza a traseelor posibile si a situatiilor neprevazute ce pot aparea in cale si isi face planul A, planul B si planul C, de backup.

Daca ii apare un zid in cale?

– O ia prin stanga sau prin dreapta sau face o gaura?

– Trece pe deasupra sau sapa un tunel pe dedesubt?

Daca va fi nevoie de sapat un tunel, cred ca ar trebui sa-si ia la drum o unealta potrivita. Dar care e cea mai buna unealta? De fier sau de lemn? Sa fie usoara si de dimensiuni mici ca sa nu-l incurce la drum sau ceva serios, de performanta?

Dilemele pot continua la nesfarsit, you get the point.

In final se plictiseste si renunta la drum.

Oamenii destepti se plictisesc repede

Un prost are o idee odata la 20 ani, de exemplu sa dea cartofi prajiti gratis in fiecare miercuri la shaormeria lui, si se tine de ea inca 20 ani.

Paradoxal sau nu, exact asa se construieste un brand, prin consecventa.

Oamenii destepti nu sunt consecventi, nu sunt perseverenti, au foarte multe idei si vor sa le incerce pe toate, trec de la una la alta in timp scurt, fara sa le dea timp sa se dezvolte.

Din cauza ca au atat de multe idei, nu au rabdare sa mearga cu una pana la capat, la prima poticnire isi zic, asta e, am esuat cu asta, mai am alte 400 de idei, una o sa mearga. Si renunta la ideea actuala si incearca alta.

Oamenii destepti se intreaba “ce as mai putea face, ce idee ar mai fi buna, ce sa mai incerc?” in loc sa se intrebe “ce am facut si a functionat ca sa repet?”.

Oamenii destepti vor sa schimbe lumea

Cea mai mare prostie de idee pe care o poti avea.

Universul are 15 miliarde de ani (EDIT: 13,7 conform comentariilor). Tu cati ani ai? 18, 23, 27? Good luck with that!

Ce te face sa crezi ca tu poti schimba felul in care functioneaza Universul? Ce te face sa crezi ca tu poti schimba natura umana?

Pe bune, crezi ca n-au mai incercat si alte zeci de milioane de oameni de-a lungul multor generatii inaintea ta, crezi ca tu esti cel mai destept, singurul care si-a dat seama ca e o problema in Univers si trebuie rezolvata?

Si cum crezi tu ca poti realiza schimbarea asta?

Stiu, hai sa stam la o terasa, la o bere, si sa combatem, sa discutam aprins, sa ne avantam in polemici si dezbateri.

Sigur Universul o sa vada si o se schimbe singur cand aude argumentatia noastra extrem de logica.

Noutati de ultima ora – the Universe doesn’t give a fuck about you.

Oamenii destepti lupta cu sistemul

O, da!

Din aceeasi categorie cu schimbatul lumii e si lupta cu sistemul. Sistemul e rau, sistemul e asa si pe dincolo, bla bla bla…

Ce e sistemul? Pai, nu stiu, e o conspiratie, sunt corporatiile care ne baga consumerismul pe gat si vor sa ne controleze, e Matrix-ul care de indobitoceste.

Zici?

Pai nu te obliga nimeni sa ai ultimul smartphone, acces la internet, sa faci cumparaturi la supermarket.

Ti se pare usor sa faci un arc si sa vanezi un mistret apoi sa-l belesti cu un cutit facut tot de tine dintr-o piatra ascutita?

Este padure in Romania cacalau. La naiba, poti sa vopsesti si copacii in albastru si sa zici ca esti in Avatar, daca vrei.

Matrix?

Scopul nu este sa IESI din Matrix. Afara din Matrix e ca in padure, mananci noroi si te imbraci in zdrente.

Scopul este sa intelegi cum functioneaza Matrix-ul si sa folosesti asta in interesul tau. Sa fii regele Matrix-ului.

Oamenii destepti sunt socialisti

Asta nu e o surpriza ci mai degraba un efect firesc. Oamenii destepti fac multa scoala iar scoala iti implanteaza idei socialiste in cap.

Idei precum taxarea averilor prea mari, luatul de la bogati si datul la saraci, etc…

In esenta, oamenii destepti vor sa-i ajute/sa-i salveze pe cei napastuiti de soarta insa cu toata inteligenta lor nu-si dau seama ca fac exact contrariul.

Daca pedepsesti oamenii eficienti si productivi, luandu-le banii munciti, si incurajezi oamenii lipsiti de initiativa, dandu-le bani degeaba, pur si simplu ii condamni pe toti in mod egal la saracie.

E ca si cum ai imparti o singura pizza in felii cat mai mici, ca sa ajunga la toata lumea, in loc sa stimulezi oamenii capabili sa produca mai multa pizza.

Daca vrei succes, bani si bunastare trebuie sa incetezi sa mai fii impotriva oamenilor bogati si sa nu-i mai consideri dusmani.

E ca si cum visul tau ar fi sa fii fotbalist dar nu poti sa suporti fotbalul.

Oamenii destepti refuza realitatea

Asta e legata tot de ideile precedente, de lupta impotriva sistemului, de incercarea de a schimba lumea in mai bine.

Oamenii nu accepta ca nu exista “ar trebui sa fie”, “merita”, “ar merita”, etc… ci exista doar ESTE.

Fiecare argumentatie pe care am auzit-o de la oameni destepti contine cate un verb din cele de mai sus:
n-ar trebui sa aiba profituri atat de mari
nu merita sa aiba salariu asa mic
ar trebui sa faca statul …
ar trebui, ar merita, ar, ar ,ar …

Realitatea e in felul urmator: cerul e albastru, iarba e verde.

Cerului nu-i pasa ca tu crezi ca ar trebui sa fie roz, pentru ca asa ti-ar conveni tie, un cer roz, sau pentru ca asa crezi tu ca ar fi mai bine.

Iarba nu da doi bani pe parerea ta, ca ai tu chef ca firul de iarba sa stea inclinat pe dreapta, ca asa e mai bine pentru toti oamenii.

Poti sa ai cea mai solida argumentatie logica pe care o poate scoate mintea ta de om inteligent, NU CONTEAZA.

Realitatea este alta, si realitatea nu se schimba doar pentru ca tie nu-ti convine.

Accepta realitatea si adapteaza-te in loc sa lupti ideologic impotriva ei!

Efectul Dunning-Kruger

Unskilled individuals suffer from illusory superiority, mistakenly rating their ability much higher than average.

Asta in timp ce oamenii destepti fac exact invers, se autoevalueaza mai jos decat sunt, se vand pe bani putini si nu au incredere in propriile capacitati, sunt ezitanti si in final renunta de-a dreptul.

In aceeasi nota cu Dunning-Kruger…

Oamenilor destepti le e frica de judecata celorlalti

Imagineaza-ti ca stai pe buda si iti faci linistit nevoile. Inchizi ochii o fractiune de secunda si clipesti.

Cand ii deschizi esti pe o scena, cu toate reflectoarele indreptate spre tine si lumea te arata cu degetul si rade.

Cam asta isi inchipuie oamenii destepti ca se intampla atunci cand trebuie sa isi afiseze sau sa-si promoveze munca sau ideile.

Stiu designeri care evita de ani de zile sa-si faca un site pe care sa-si expuna lucrarile crezand ca nu sunt destul de bune pentru a le arata lumii.

Sau oameni care refuza niste oportunitati de a face bani pentru ca au impresia eronata ca serviciile lor s-ar putea sa-i dezamageasca pe clienti, ca poate nu sunt chiar atat de bune pentru a cere bani pentru ele.

Oamenii destepti sunt romantici

Li se inoculeaza din scoala ideea ca saracia e plina de romantism si boem: pictori saraci, poeti saraci, artistii adevarati sunt saraci.

Adica oamenii inteligenti si capabili sa gandesca si sa creeze sunt deasupra ideilor de bani si avere, sunt superiori moral.

Astfel, si ei la randul lor resping ideea de bani pentru a se alatura grupului, pentru a simti ca apartin acestei elite intelectuale care e deasupra notiunilor pamantesti de avere.

Oamenii destepti n-au tupeu

Daca ingredientul principal al succesului e actiunea, tupeul vine imediat pe locul 2.

Cele mai multe confruntari se castiga cu tupeu, nu cu dreptate sau logica argumentativa.

Din nou, asta e o realitate pe care trebuie s-o accepti. Asa functioneaza lumea in care traim.

Incearca un test, du-te la magazinul de la colt si cumpara un pachet de biscuiti. Iesi afara, deschide pachetul, mananca 3 biscuiti apoi intoarce-te in magazin nervos si cere banii inapoi.

Iti garantez ca in 95% din cazuri tupeul, tonul ridicat, nervozitatea si amenintarile cu Protectia Consumatorului o sa iti aduca inapoi banii in buzunar.

Oamenii destepti sunt prea corecti, prea modesti, prea timizi, prea cu bun simt, prea la locul lor – fara curaj, fara tupeu, fara initiativa, cautand mereu un loc caldut de munca la stat, acolo unde nu trebuie sa dovedesti nimic ci trebuie doar sa scrie pe hartie ca esti, ca stii, ca etc…

Sau se plafoneaza in tot felul de joburi low-level, fara stres, fara responsabilitate, pana la pensie. Si traiesc cu impresia ca merita mai mult, chiar si doar pentru faptul ca sunt destepti.

Oamenii destepti nu vor sa aiba succes si nici bani

Sigur, e alegerea lor. Pe mine nu ma deranjeaza.

Insa ar trebui in cazul asta sa nu se mai planga ca altii au prea multi bani si ca nu merita sa-i aiba pentru ca sunt mai prosti decat ei.

Repet, nu poti sa visezi sa fii fotbalist dar in acelasi timp sa urasti fotbalul si pe ceilalti fotbalisti.

Trebuie sa te hotarasti ce vrei de la viata si sa actionezi in directia respectiva cu incredere si curaj.

O explicatie pentru intelectualii ofensati

In primul rand, multumesc tuturor celor care au citit articolul, l-au share-uit si au comentat.

Unii au inteles mai mult, altii mai putin, unii s-au apucat sa-mi demonstreze contrariul si sa despice firul in 4, unii s-au simtit jigniti si m-au jignit si ei la randul lor.

Bun, care era ideea articolului?

E o invitatie la actiune si atat. E o invitatie spusa cu duritate si fara diplomatie dar in esenta asta e.

Conceptele de prost/destept sunt doar perceptii, la fel si ideea de succes.

“Inteligent” e o perceptie a unui om despre alt om. La fel si “prost”.

Nu poti masura cu exactitate inteligenta, sunt prea multe tipuri de inteligenta, fiecare om are talentul lui intr-un anumit domeniu, nu poti spune cu exactitate: ala e destept si ala e prost.

Din cauza asta singurul lucru care face diferenta este actiunea.

“Inteligentii” din articol suntem noi insine iar “prostii” sunt ei. Ne etichetam singuri si ii etichetam si pe altii si ne impartim in tabere: noi vs ei.

Sa nu-mi spuneti ca nu o percepeti pe Daniela Crudu ca fiind cel putin “mai proasta” decat voi. Sau ca nu ati fost niciodata ofticati sau frustrati de castigurile ce par “nemeritate” ale unora ca ea.

Insa nu vrea nimeni sa recunoasca adevarul – ca “prostii” si-au stabilit un obiectiv, s-au focusat pe asta si au intreprins o actiune sau mai multe in scopul de a-si atinge obiectivul.

Iar asta le-a adus succesul. Succes definit tot de ei, nu de noi. Pentru noi poate nu e succes faptul ca au BMW dar pentru ei este.

Succesul e la fel de subiectiv ca si definitiile de inteligent si prost.

Pentru cine tot n-a inteles o sa dau un exemplu mai mult decat clar.

Daca 5 oameni se gandesc sa inventeze o sabie laser cel care va fi creditat ca fiind inventatorul sabiei laser va fi cel care construieste primul una functionala, nu cel care are cea mai buna idee, nu cel care are cel mai inteligent plan conceptual, nu cea mai buna analiza teoretica a modulilor fractali in rezonatori instabili, etc…

Doar cel care o construieste!

Asta e esenta articolului : ACTIUNE – REACTIUNE.

Imi pare rau dar nu pot sa explic mai clar de atat.

E principiul dupa care functioneaza lumea, fie ca ne convine sau nu.

Simplul potential (inteligenta) fara actiune nu aduce absolut nimic, ci dimpotriva produce blocaje (motivul pentru care apare frustrarea).

Iar eu am enumerat cateva astfel de blocaje mentale in speranta ca daca le identificam le si puteti depasi si veti obtine succesul. Succes care nu trebuie sa insemne BMW, ci orice altceva ce va doriti voi. E succesul vostru, nu al altora. Nu traiti dupa standardele altora.

De ce n-ai zis asa din prima, Andrei?

Pentru ca articolul ar fi fost citit de maxim 5-6 oameni, din greseala.

Am fost superficial? DA.

Am generalizat? DA.

Am fost dur si am jignit? DA.

Trebuiau puse ghilimele la prost si inteligent? DA.

Dar a functionat.

Asta e si ea o dovada in sine a unor adevaruri din articol. Si e dovada ca am provocat pe cineva sa gandeasca.
Ce-am castigat?

Nimic. Nu va cer bani, nu vreau sa va vand carti de dezvoltare personala sau alte minuni. Nu pot sa va schimb, sunteti ceea ce sunteti si niste cuvinte pe internet n-o sa va schimbe viata.
Eu am ridicat o oglinda in fata voastra si fiecare ati vazut ce ati vrut sau ce v-a convenit sa vedeti.

Înţelegi?