Archive for the ‘Eu, tu si restul lumii’ Category

Partea I : Nostalgia

animale-serpi-de-colorat-p13Era o zi frumoasa de vara. Soarele stralucea puternic, incalzind asfaltul pe care un sarpe trecea strada. Un şarpe mic, simpatic, blond cu ochi albastri. Era liniste in jur, nu se auzea nimic in afara de miscarile lui pe asfaltul cald si placut. Linistea se scurgea usor ca picaturile pe masura ce vantul batea mai tare. Nu il deranja, mergea mai departe. Sarpele nostru nu era pretentios si chiar manierat, iti spun. Picaturile acelea s-au unit intr-un val in momentul in care linistea a fost complet sparta de un stol de rame galagioase care trecea pe deasupra lui. Nu pierde timpul inutil incercand sa-ti dai seama cum face o râmă, las-o asa si bucura-te de poveste.

Sarpele nostru isi folosea limba lui indemanatica (de ce zambesti, domnisoara?) pentru a recepta tot ce era in jurul lui. Asa cum fac serpii, stii. Cu toate astea, dintr-un motiv sa altul, nu a remarcat masina care venea spre el. (bine, nu e ca si cum ar fi contat oricum ca na, era un sarpe, ce era sa faca?) Cat de rau ii parea ca nu a fost si el in munti ca fratele sau.. acela s-a tarat pana la un templu unde Maestrul Coadă-de-şarpe l-a instruit ( maestrul era tot un sarpe, recunoaste ca e un nume cel putin inspirat). Habar n-am daca serpii pot sa se tarasca pe munte dar fratele protagonistului nostru a facut-o si s-a intors de acolo.. Ninja! Poate ca ar fi putut si el sa faca ceva in momentul in care venea masina daca l-ar fi ascultat.

Era aproape de marginea drumului da’ l-am vazut destul de tarziu si nu am apucat sa il ocolesc de tot. Am rotit de volan dar tot l-am atins cu o roata, presupun. In chestionarele auto spune ca atunci cand lovesti un animal pe strada, opresti si iei vanatul acasa – acelasi lucru l-am facut si eu. Am coborat ca sa vad ce s-a intamplat cu el. Sepisorul statea lungit (in draci, era un sarpe!) pe marginea drumului, ranit: îi rupsesem un picior. Nu l-am putut lasa acolo, asa ca l-am luat acasa.

Odata ajuns, l-am luat cu grija si i-am bandajat piciorul lovit, avea chiar si un tatuaj pe el. L-am tinut acasa doua zile şi se recupera destul de repede. Chiar si asa, se vedea ca nu mai avea rabdare că, la un moment dat, nu a mai vrut sa asculte si desi nu era vindecat complet, a dat sa plece. A sarit din pat. Nici doi pasi (… intelegi tu) n-a apucat sa faca, ca si-a scrantit entorsa. Am vrut sa il ajut in continuare. Il vedeam debusolat (ce, un sarpe nu poate avea nicio expresie anume pe fata sau ce?) si am zis sa-l inveselesc putin. I-am cumparat un pulover. Mai tarziu ne-am dat seama ca nu il poate imbraca asa ca am improvizat: am taiat o maneca si a fost de ajuns. Era exact ca un copil mic: se murdarea pe dege.. cap cand manca, voia sa bage dege.. coada-n priza si multe altele.

Într-una din zile, privind pe Animal Planet, îl apuca nostalgia de casă (cine ştie ce scorbură din pădure). Îi vede pe toţi ceilalţi serpi cum îşi trăiesc viaţa ssită în libertate şi se decide că asta trebuie să facă: să se întoarcă acasă. Astfel, nici nu mai cugetă să stea pe gândurile sale de şarpe şi porneşte la drum.

Până în marginea camerei, unde a dat de tocul de la uşă.

Văzând asta, a realizat că acea călătorie va fi mult mai grea decât a crezut. O călătorie în care va trebui să înfrunte tocuri de uşă ale destinului, tălpi de pantofi malefice care caută să-l calce din greşeală, vulturi bulanjii care stau cu sniper-ul în spaţiu şi îl pândesc ca să-l pape, păpai-ar coada şi alţi inamici ascunşi. Analiza era completă – ştia ce are de făcut, ştia care sunt riscurile, nu mai rămânea decât un singur lucru de făcut:

Partea a II-a :  Pregătirea

Nu putea ieşi în lume aşa, pur şi simplu. Trebuia să se piardă în mulţime, să treacă neobservat, să nu bată la ochi – trebuia să aibă stil! Şi aşa că-mi cere ajutorul (nu-mi aduc aminte prea bine cum a făcut asta) şi l-am dus în baie. Pun câteva cărţi poliţiste (mi-a spus că alea îi plac cel mai mult) pe un scaun şi l-am aşezat pe ultima carte ca să fie în drept cu oglinda şi să poată să-şi facă tot ce vrea. Bine acuma, mă uitam şi nu înţelegeam de ce am pus în faţa oglinzii un şarpe că oricum nu putea să facă prea.. multe lucruri. Era un sarpe, nu avea mâini. L-am pus acolo, mă uitam la el cum se uită la mine prin oglindă ca-n filmele poliţiste făcute după cărţile preferate. Şi-a luat un pieptăn, nişte gel de păr, inima-n dinţi şi a început să lucreze la freză. Trebuia să arate şi el într-un fel totuşi, urma să iasă în lume. Încearcă şi pe stângă şi cu dreapta.. sufletu’. Se zbate 10 minute ca să-i iasă aşa cum vrea, mult gel, multă atenţie.. tot degeaba, nu avea păr.

Am dat să-l ajut: şi la fel ca-n bancul ăla în care Dumnezeu joacă table şi dă la mişto un 8-8, tot aşa iau şi eu pieptenele, îl ţin bine de gât să nu fugă (pe şarpe) şi trec o dată cu el peste cap, de las în urmă o minunăţie de frizură gen Rio din Regele Şaman care bătea oarecum a Elvis Presley. Evident că i-am pus şi ochelari, care erau susţinuţi ca să nu cadă de… de. La care şi-a făcut palmele pistoale (cu arătătorul şi degetul mare ridicate, celelalte strânse) şi s-a făcut spre oglindă cu o schemă din aia cha-ching de agăţat, cu un colţ al gurii rânjind a ‘Ce tare sunt! Yeah, motherfucka’, sunt un şarpe! Mnahaa, vrei să te pui cu mine?! Vrei să te iei în coadă cu mine?!’.

Aer din acela care înspira faptul că era mândru de el şi nu era în toată lumea târâtură mai veninoasă ca el. Deşi avea o mare tristeţe: ca sharingan-ul din naruto, trebuie trezit in timp şi la el înca nu se întâmplase. În momentul ala, mă jur că am văzut şi-un dinte de aur cum stralucea in coltul gurii. Unul gravat, reuşesc să remarc – mă dau aproape ca să citesc, era o gravură.. un fel de tatuaj: scria ‘Snake’. Acuma ştiu că nu era chiar cel mai original tatuaj pe care putea să şi-l facă dar gusturile nu se discută. Mi-a explicat apoi că era un omagiu adus zilelor în care noi toţi stăteam pe 1100 şi ne jucam Snake. Apoi scoate telefonul (ce?) şi-mi arată că el tot nokia din acela are, că n-o vrut smartphone că era prea mare şi nu putea să-l care cu el (că pe ăla putea, ştii?) şi ca să pastreze amintirea vie. În fine, trage pe el o jachetă de piele, un lanţ mare din aur (sustinut in acelasi fel ca si ochelarii), dă din cap a hip-hop de câteva ori, face acolo, pe carte, mişcarea aia ‘şarpele’ şi mie mi se părea amuzant (ghici de ce), la care dă hotărât să plece. Idiotul a uitat că era sus pe carti şi direct pică din nou pe picior, discocându-şi rotula. Zic ‘Gata, asta i-a fost, îi trebuie recuperare’ şi-l duc în cameră ca să-l pun la perfuzii direct, cu tot cu aparat pe deget sa-i masoare pulsul.

Am zis sa pun de-un dublex literar cu o prietena, Andreea Ruiz, o mica viitoare mare carte. O sa scriem pe rand, cate o parte fiecare cred. Aceasta minunata parte e scrisa de mine, ca doar de-aia e minunata 😀 (1-0, boss :*). Sper sa-ti placa 🙂 Spune-mi o parere dupa ce citesti. Ma ajuta enorm, crede-ma 😀

Capitolul I, Unu

Porneste asta mai intai, te rog. Nu are niciun sens daca citesti fara.

E aceeasi melodie pe care o auzeam pe fundal in timp ce ma lua in brate. Asezandu-se confortabil cu capul pe umarul meu, o vedeam in oglinda din fata noastra, ea fiind in spate. Zambea.

asMa strangea din ce in ce mai tare si imi spunea ca nu voia sa plece inca. Crede-ma, te-ai fi indragostit de asta, suna ca torsul unei pisicute lenese in timp ce se aseza din ce in ce mai bine si ochii ii sclipeau pe masura ce pulsul crestea. Ii placea sa fie asa, stiind ca si mie imi place atat de tare sa o vad asa. Si stiu ca i-ar fi placut mai mult ceea i-am raspuns, si anume ca nu e nevoie sa plece, ca poate lua urmatorul autobuz. Nu stiu daca i-a placut, dar presupun; altfel de ce m-ar fi tras pe spate, cu ea langa mine, cu un picior mult peste al meu si cu capul care-si cauta, obosit, culcusul printre paru-i care ma gadila de fiecare data?

Ii placea sa se joace, de obicei era mult mai energica dar se parea ca baia fierbinte a amortit-o putin si placut. Si atunci e evinent de ce mi-a spus ca vrea sa mai ramana, cine-ar fi vrut sa plece? Nu mai spunea nimic, doar isi misca usor piciorul peste al meu si ma zgaria si mai usor pe brat – stia cat ador asta. Se parea ca inca era cu gandul la petalele de trandafir si toata spuma pe care am lasat-o in urma. Nu stiu despre ea, dar eu cu gandul la acelasi lucru. Mai exact, la momentele in care isi lua curioasa o mana mare de spuma, se uita fascinata spre ceea ce urma sa faca si apoi sufla cu putere spre mine, zambind ca un copil. Savura fiecare moment, fiecare abur care iesea din cada fierbinte. Nu ne dadeam seama cine sau ce era mai incins, daca apa ne incalzeste pe noi sau invers, dar nu e ca si cum ar fi contat. Se lasa pe spate, jucandu-se cu cate o petala din zecile care o inconjurau si ma privea suficient de intens incat sa-mi spuna mai multe decat mi-ar fi spus prin cuvinte. Eu ma multumeam sa o privesc.

Dintr-un motiv sau altul, nu ma simteam pe deplin bine, nu era din cauza ei. A observat imediat si a inceput sa faca ca de fiecare data cand ma vede asa – a ridicat putin barbia, cu o privire bosumflata. Voia sa ma inveseleasca. Si a reusit. Apoi m-a privit pofticioasa. Era felul ei de-a spune sa iesim de acolo si sa mergem in camera. La un moment dat, se opreste in loc si ma priveste fix, fara sa spuna un cuvant. Isi lasa jos prosopul care o acoperea intr-un fel in care parea sa voia sa scape de el, apoi se duce spre unul dintre dulapurile mele. Exact cum am presupus din mers, a luat una dintre camasile mele. Cu parul inca ud, se rotea pe langa mine ca pentru o sedinta foto. Mi-am dat seama ca era in lumea ei si se simtea bine, asa ca n-am deranjat-o din asta – am zambit, apoi m-am dus sa-mi iau un tricou. Abia am apucat sa ma intorc si am simtit-o apropiindu-se. Da, nu aveam nevoie sa o vad, puteam sa o simt. A venit usor spre mine si m-a luat in brate. Asezandu-se confortabil cu capul pe umarul meu, o vedeam in oglinda din fata noastra, ea fiind in spate.

Zambea.

Continuarea va aparea intai aici.

** Am gasit pe blogul Ralucai ceva care mi-a colorat putin dimineata. M-am simtit nevoit sa dau mai departe. :)) *1307165041_fred_flinstone

În lumea dragostei, o singură regulă e valabilă:

Să faci femeia Fericită

Faci ceva pe placul ei, câştigi puncte.
Faci ceva ce nu îi place, pierzi puncte.
Nu primeşti niciun punct pentru ceva la care se aşteaptă.

ÎNDATORIRI OBIŞNUITE

* Faci patul (+1)
* Faci patul, dar uiţi pernuţa decorativă (-1)
* Aşezi pătura peste cearceaful mototolit (-2)
* Ieşi să cumperi ceva pentru ea (+5)
* Pe ploaie (+8)
* Dar te întorci cu bere (-5)
* Te scoli din cauza unui zgomot suspect noaptea (+1)
* Te scoli din cauza unui zgomot suspect noaptea, dar nu era nimic (0)
* Te scoli din cauza unui zgomot suspect noaptea şi era ceva (+5)
* Îi tragi una cu făcăleţul (+10)
* Era căţelul ei (-20)

EVENIMENTE SOCIALE

* Stai alături de ea tot timpul petrecerii (0)
* Stai alături de ea un timp, după care mergi la o vorbă cu colega (-2)
* Pe colega o cheamă Tina (-10)
* Tina, dansatoarea (-20)
* Tina are silicoane (-80)

ANIVERSĂRI

* O scoţi la cină (+2)
* O scoţi la cină şi nu este un club sport (+3)
* Ok, e un club sport (-2)
* Şi e noaptea cu bufet suedez (-3)
* E un club sport, noaptea cu bufet suedez, iar pe faţa ta sunt pictate culorile echipei preferate (-10)

SEARA ÎN ORAŞ

* O scoţi la film (+1)
* O scoţi la un film care îi place ei (+3)
* O scoţi la un film care nu-ţi place (+6)
* O scoţi la un film care îţi place ţie (-2)
* Se numeşte “Robocop” (-3)
* Ai minţit că era o drama romantica (-15)

CONDIŢIA FIZICĂ

* Ai făcut burta (-15)
* Ai făcut burtă, dar te antrenezi să îţi revii (+10)
* Ai făcut burtă şi treci la cămăşi şi pantaloni mai largi (-30)
* Spui, “Nu contează şi tu ai” (-8000)

MAREA ÎNTREBARE

* Ea întreabă : “M-am îngrăşat?” (-5)
[Da, pierzi puncte indiferent de răspuns]
* Eziţi cu răspunsul (-10)
* Răspunzi, “.. Unde?” (-35)
* Orice alt răspuns (-20)

COMUNICARE

* Când vorbeşte despre problemele ei, te arăţi interesat (0)
* Asculţi, peste 30 minute (+50)
* Asculţi, peste 30 minute, fără să te uiţi la TV (+500)
* Ea îşi dă seama că de fapt ai adormit (-4000).

#Pentru toate celelalte exista MasterCard. Prietenii stiu de ce ! 😀

Uşor uşor s-au adunat câteva luni de când bloggguiesc. Câte-o zi, câte-o zi, câte-un articol, una alta.. s-au strâns. Au fost momente în care am stat ore şi ore doar ca să îmi iasă un articol cum vreau eu şi altele în care era aproape pustiu pe aici şi mă simţeam prost dar una peste alta.. să dea dracii de regret vreun pic din efortul depus pentru blogul ăsta!

blogosferaUna dintre cele mai mari bucurii pe care le-am avut cu blogul a fost faptul că am cunoscut persoane noi şi încă mai fac asta. Prin moduri din ce în ce mai neaşteptate. Ah, momentul în care mi-a lăsat Loredana un comentariu la o postare prin care eram nominalizat pentru un premiu virtual.. primul meu comentariu primit, primul meu prieten în blogosferă, începutul a ceva mult mai mare. Am ajuns să cunosc atâtea persoane şi tipuri de caractere încât am ajuns să învăţ de la ei, din confesiunile lor, din sfaturile lor, din articolele lor, de la ei. Indiferent că schimbam un like, un comentariu, câteva vorbe sau făceam schimb de numere de telefon şi tineam legătura aproape zilnic, se crea o legătură între noi. Ceva înţeles doar de bloggeri.

Au fost listele de ‘follow’, comunităţile naţionale de bloggeri în care am cunoscut scriitori din toată ţara şi prietenii cu care discutai pe tema asta, dornici să-şi facă ‘şi ei blog, şi ei blog’ şi să-i vezi că se pricep şi le merge bine. Ca Maria, de exemplu. Ţin minte că acum puţin timp era peste fire de mândră că avea 3 urmăritori pe blogul ei şi acum când am intrat am vazut cateva zeci. Într-o luna, cred. Oamenii te simt şi interactionează cu ce scrii. Mai ales scriitorii. E ceva de nedescris. trebuie să scrii ca să înţelegi pe deplin. Trebuie să ai un blog.

Toţi aveau în comun plăcerea aceasta de a scrie, de a se destinde prin scris, prin a le treansmite cititorilor emoţii: să râdă, să plângă.. Nu pot să descriu cum mă simţeam când cineva imi spunea ca a ras cu lacrimi sau a a plans pe bune dupa ce a citit un anumit articol. Pentru un blogger, cred ca asta e cea mai mare satisfactie pe care o poti avea. 😀

Bloggeri am cunoscut şi pe reţele, bineinteles. De ceva vreme fac parte dintr-un grup care m-a facut să vreau sa raman. Mi-a placut ca s-a pus accent pe citit, pe interactiune, pe blogging şi nu doar pe like-uri si view-uri cum găsesti pe majoritatea. Oameni ai naibii, ce pot spune! Bravo lor, tăt respectul pentru ei şi pentru ceea ce fac! Iar pentru asta, ţin să-i mulţumesc Alisei pentru că m-a adăugat în grup. Ce m-aş face fără tine! 😀

Cunosc persoane accidental, deasemenea. Datorita tag-urilor şi legaturilor, numai Google stie ce legatură o avut Patul lui Procust cu blogu’ meu dar aşa a fost să fie şi mai interactionăm iaraşi putin cu persoane din alte judete.

Ma declar fascinat de toata blogosfera si de toata atmosfera care se creează intre bloggeri. E cu mult peste cuvinte. Si totusi.. cuvintele sunt nisa noastra. Arma noastra. Noi. Fiecare cuvânt ne reprezinta. Face parte din noi. Citesti ceea ce spun exact cum ai vorbi cu mine. Asta este blogul: eu sub o alta forma.

Si suntem cu milioanele! 😀

Thumbs up pentru toti cei care fac asta, care se simt bine facand asta si care fac asta in continuare!

Respect! 😀

„Când erai copil în ce credeai? Ce visai?”

Pot spune cu tărie că cel mai mare vis al meu din copilărie a fost să mă fac mare.

Supriză.. mi s-a îndeplinit visul!

Îi vedeam cu teamă pe ‘cei mari’, aveam grijă să îi ocolesc sau după caz, să le atrag atenţia pentru simplul fapt de a fi remarcat şi să pot sta pe lângă ei. Ştii cum e.. ”Ne băteam şi-ntre noi, ori dădeam parte-n parte doar să umblăm în gaşcă cu ăi’ mai o noapte” Mă enerva că erau mereu superiori pe orice plan, mai puternici, mai tari de caracter, mai fermi, mai rapizi, mai siguri pe ei, mai.. mari! Nu puteam suporta asta.

imagesAstfel, în timp, pe drumul meu spre a deveni mare mi-am ales diferite aspecte de la fiecare băiat mare şi uşor-uşor mi-am conturat un model de urmat.

Am văzut că dacă eşti slab, se profită de tine şi astfel trebuie să fii tare şi să nu te laşi intimidat, să gândeşti repede şi să nu laşi pe nimeni să se declare ca fiind deasupra ta atunci când n-ar avea de ce în mod normal. Am lăsat persoane să râdă de mine pentru că le-am permis asta.

Am văzut că trebuie să începi să te înţelegi cu fetele pentru a reuşi să comunici cum trebuie, acesta fiind un front care era destul de evitat sau enorm necunoscut. Am pierdut prima prietenă pentru că nu am ştiut cum să mă descurc într-o situaţie în care trebuia să fac ceva, fiind mic.

Am văzut că sportivii au mereu o aură aparte şi între băieţii mari era mereu cineva cu o astfel de aură care ieşea enorm în evidenţă, era privit şi i se vorbea cu o oarecare nuanţă diferită faţă de ceilalţi. Trebuia să fac ceva în legătură cu biscuitele în dungă.. care eram.

Am văzut că cei mai admiraţi băieţi mari erau cei care făceau ceva diferit faţă de restul grupului din care făceau parte. Orice. Pe mine unul m-a fascinat enorm cineva care se ocupa cu parkour-ul şi mai că eram invidios pe toate ‘Wwwoooowww-urile” pe care le primea deşi, de multe ori, unele veneau din partea mea. Am văzut că o persoană care stătea aiurea şi toca seminţe era practic invizibilă când un băiat de genul practic  zbura pe lângă el. Trebuia să încerc şi eu ceva de genul, ceva prin care să atrag atenţia. 

Am văzut cât de apreciaţi şi diferiţi erau cei care făceau parte din trupe de dans, cum mergeau şi ieşeau toţi odată dintr-un loc iar pe tot parcursul timpului cât erau acolo se auzea muzică şi râsete apoi ieşeau în paşi de dans, vânturând o şapcă sau o sticlă de suc, lucru ce le dădea un aer enorm superior faţă de noi, cei mici, care doar stăteam şi ne uitam cu ochii mari la ei şi chiar faţă de cei din rândul lor dar care nu făceau mai nimic, de asemenea. Trebuia să fac parte dintr-o echipă. Trebuia să văd ce se întâmplă înăuntrul acelui loc în care mergeau şi ieşeau râzând iar toată lumea era numai cu ochii pe ei.

Am văzut că fetele se comportă taare bizar când prin preajmă se află un băiat cu o chitară; lucru care, de altfel, arăta chiar foarte tare. Era incredibil modul cum fiecare se oprea din ceea ce făcea pentru a-l asculta, fie din respect, fie din plăcere. Unii ascultau zâmbind, alţii băteau ritmul fără să vrea iar alţii cântau cu el. Sau, de asemenea, toată atmosfera se schimba complet în momentul în care, în sala de muzică, cineva începea să cânte la pian. Trebuia să încep să folosesc şi eu un instrument, ceva.

Am văzut iarăşi acea aură de superioritate şi la cei care făceau parte din diferite structuri.. consilii de elevi, sefi de clasă, diverse întâlniri.. erau sau cel puţin păreau nişte persoane ceva mai importante decât destul. Trebuia să intru şi eu într-o scructură de.. ceva. De orice.

Am văzut cât de plăcuţi se fac cei care glumesc, care fac foarte multe glume şi te fac mereu să râzi, să te simţi bine în preajma lor şi să doreşti să fii şi altă dată, pentru a asculta ce mai au de spus. Trebuia să fac în aşa fel încât să fac lumea să râdă dar în acelaşi timp să nu fac asta prostindu-mă deoarece

Am văzut că băieţii care se impun prin seriozitate şi un ton ferm şi convins al vocii sunt, fară nicio discuţie, mai sus decât tine. Pe orice plan. Dacă îţi exprimi opinia în legătură cu un subiect anume iar persoana aia nu este de acord te va descuraja, te va face să taci sau să spui că te-ai înşelat. Trebuia să devin mai stăpân pe mine şi să nu mai permin unele lucruri.

Am văzut că cei dezinvolţi au mereu ceva amuzant de povestit din experienţa proprie. De cele mai multe ori despre fete. Cu şi despre tot felul de întâmplări pe care ţi-e mai mare dragul să le asculţi pentru că situaţiile sunt amuzante în esenţa lor. De asemenea, băieţii ăştia nu erau aşa afectaţi de despărţiri, ştiind la ce să se aştepte. Trebuia să mă obişnuiesc cu ideea că ‘nu am nimic de pierdut’ şi că ar putea ieşi o amintire frumoasă.. doar să am curaj!

Am adunat câte o calitate de la fiecare băiat pe care o admiram într-un fel sau altul şi am incercat să scot cât mai mult din fiecare punct de mai sus. Visul meu principal de a deveni mare s-a suprapus cu cel de a deveni ca cei pe care îi admir, nu numai mare. Visul cel mare s-a ramificat în vise mai multe şi mai mici, provocarea fiind aceea de a-mi ‘Îndeplini visul’

Noul vis. Mă refer la toate cele mai mici. 

Nu mi-a ieşit din prima. Nici măcar din a 50-a încercare şi nici din a 100-a. Ca fapt divers, ‘bazele’ sunt puse dar încă mai finisez aspecte şi aspecte şi cred că voi face asta încă.. ceva timp şi nu mă refer doar la cele cateva aspecte de mai sus. Ştii cum se spune, omul învaţă toată viaţa. În fond, se vor schimba si modelele. 

Ştii că unul din cele mai frumoase sentimente e cel în care realizezi că ţi s-a îndeplinit un vis, nu? 🙂 Am un coleg care îmi tot înşiră toate lucrurile pe care le fac în prezent şi nu înţelege cum de am timp pentru toate şi gândindu-mă la asta.. am realizat ceva interesant:

fXr4NSSXRaCcw3Mvdk32_2lz4– M-am făcut mare.

– În parc sunt ‘cu băieţii’ şi îi privesc pe ‘cei mici >:)’ cum se joacă având grijă să nu ne deranjeze în vreun fel.

– Au fost momente în care, într-o sală mică cu 20 de persoane, am spus cu voce tare ceea ce credeam şi am adus argumente clare şi ferme iar anumite persoane mi-au împărtăşit opinia. Până şi faptul că scriu aici tot ce am în minte mă face, într-o oarecare măsură, să fiu mândru de mine şi să ştiu că am reuşit.. ceva. Nu mult, dar e un inceput sau cel putin.. e drumul cel bun.

– Îmi amintesc mulţumit de dăţile în care am reuşit să schimb ceva într-o relaţie pentru că am avut curaj şi am ţinut tare să fie bine.

– Privesc trofeul şi medalia din vitrină şi îmi aduc aminte că peste două săptămâni am o naţională la culturism pentru care o să merg în cealaltă parte a tării. ( update : am luat medalie :D) 

– Îmi amintesc de toate monkey-urie, lazy-urile, frontflip-urile, backflip-urile, wallflip-urile, side-urile, spin-urile ‘date’ până acum şi de faptul că am ajuns la un moment dat să învăţ alte persoane nebunii din parkour şi făceam parte dintr-o echipă care se ocupa cu asta.

– Îmi amintesc de spectacolele cu trupa de dans modern, dansuri populare, vals, street dance.. toate bătutele din populare’ şi tot circul de la repetitiile de street’ în faţa oglinzii cu nevoie de sincronizare şi entuziasmul care izbucnea în momentul în care eram sincronizaţi toţi cei din trupă. Deci de asta era aşa… 

– Momentul în care iei microfonul şi cânţi (hip-hop) în faţa a câtorva sute de oameni şi indiferent dacă a sunat profesionist sau nu, ştii că ai făcut asta, că ai avut curaj şi că data viitoare vei fi mai bun!

– Văd chitara acustico-electrică de colo şi îmi aduc aminte de primul spectacol pe care l-am avut făcând parte dintr-un fel de formaţie iar săptămâna viitoare voi participa la o întâlnire pentru îniinţarea unei formaţii unde, cel mai probabil, voi fi basist. Acustic’ ştiu deja, încerc ceva diferit.

– De dimineaţă am venit de la întâlnirea Consiliului Judeţean al Tinerilor din Teleorman în care sunt membru iar faptul că fac parte dintr-o structură de genul e o confirmare destul de bună că mi-am atins obiectivul. Auzi.. ‘Judeţean’ :))

– Îmi amintesc toate tâmpeniile făcute până acum, toate relaţiile şi tentativele de relaţii, toate situaţiile în care am făcul lucruri pe care nu mi le explic şi altele pe care nici măcar nu mă obosesc să mă întreb :)) În tot cazul, amintiri frumoase ^.^
– Îmi amintesc de faptul că ieri m-am întâlnit cu o fată pe care nu am mai văzut-o de foarte mult timp şi după câteva propoziţii în care am spus ceva.. normal şi simplu, zic eu, fara sa vreau sa spun ceva anume sau ceva special si am facut-o să râdă şi să-mi spună ‘Tot comic ai rămas! :)’

Dacă am făcut-o să râdă fără să vreau.. la naiba.. Am bifat-o şi pe ultima!!! 😀

Mai departe.. o altă serie de vise şi idealuri în viaţă.. sper să fiu la fel de motivat şi de al naibii ca şi până acum şi să fac ori aşa, ori aşa.. dar în final să iasă cum trebuie.

Nu renunţa, tată, la idealurile tale! Indiferent cât ar dura realizarea lor, indiferent ce ar presupune asta.. nu te lăsa.

E visul tău! Si nimeni nu-ţi poate lua asta!

 

 

joc-bmpAm gasit un nemernic de joculet pe blogul unui prieten si na’.. ca blogger in blogosfera.. dau si eu mai departe. 😀

Pana una alta specific de pe acum (ma dau mare de pe acum) ca am atins un umil 18.781 secunde 😎

Te incumeti la asa ceva? Da click pe chestia de colea. 🙂

http://www.sysdesign.ro/ras/antistres.html

Poza care m-a pun putin pe ganduri azi

     „De unde.. cum am spus, pentru mine, inainte, era o provocare sau o sansa să mă culc cu o femeie, apoi am inceput sa fac usor si fin schimbul catre.. a alege, eu, daca vreau să mă culc cu o femeie sau nu. Pentru ca.. am inceput sa devin constient de valoarea mea, am inceput sa-mi dau seama ‘Bă, stai că.. sunt un tip foarte mişto!’ ”

     Pasajul ăsta mi-a rămas în minte încă de când am văzut prima oară video-ul lui Taher, cel de la Arta Seducţiei, în legătură cu modul în care acest incredibil de controversat subiect al sexului este văzut din partea ambelor sexe. Am fost întotdeauna un mare fan al lui pentru modul cum gândeşte, cum vede lucrurile şi mai ales, datorită faptului că poate înţelege (în limite masculine) atât de bine modul de gândire al femeilor. 

     Ca băiat.. ştii.. poate fi enervant să stai după aia, după cealaltă, să vezi ce iese etc dar până una alta, ăla e şi farmecul. Ai o satisfacţie mult mai mare când o cucereşti după ce ai stat frumos să o vrajeşti şi toate cele.. altfel povesteşti totul prietenilor. E, da’ mai e o treabă. Mai nou nu le mai cucerim.. le câştigăm. Nu ne mai culcăm cu ele.. le convingem să se culce cu noi. Aceasta din urmă, într-adevăr, pentru bărbaţi, este o provocare: ‘Bă, dau la pariu că reuşesc!’ sau o şansă: ‘Nu ştiu, vere, dacă e fata ca lumea o să vrea ea, dacă nu, p******a mea’  în timp ce pentru femei o doar o alegere: ‘Toţi ăia vor şi o să vrea oricând, deci să nu mă las uşor că.. Poate cu ăla dar nah.. poate dacă va fi aşa sau aşa, şi o să o să.. poate..’. Nici o treabă. Nu ştiu, presupun că aşa a fost întotdeauna, dar de când cu nebuniile virtuale, au luat-o mulţi şi multe razna pe capitolul interacţionare şi treaba asta s-a fixat bine bine de tot în minţile lor: Băiatul (băieţii) încearcă, fata alege.

  prima    Am menţionat mai sus că are şi acest aspect farmecul lui dar.. în momentul când primeşti unele replici de genul ‘Numarul?! Puteai şi tu să ceri mai întâi facebook-ul’.. ‘Ăă, nu prea ştiu.. mă gândesc până mâine şi îţi spun’ realizezi că lumea a ajuns la un nivel iremediabil de handicap de comunicare şi pur şi simplu îţi bagi picioarele-n ea de treabă şi cauţi ceva nou, ceva.. inedit.

     În fine.. de ce ar trebui să ne conformăm în totalitate regulilor imaginare menţionate ceva mai sus? Sau.. de ce toţi? De ce toţi bărbaţii trebuie să fie vânători pentru ca apoi să plece capul în faţa unui cuvânt spus de o femeie pe cel mai dezinteresat ton posibil? Şi asta să-ţi fie soarta? Mă.. bineînţeles.. o tensiune există pe ambele părţi, dar de ce să nu schimbăm puţin frontul şi mai mult.. rolurile? Pentru că ţi se ia până la urmă de atâta alergat după femei şi vrem şi noi să fie uşor şi bine; este, băieţi?!?

download       Mai mult, se pare că şi fetele încep să se plictisească să aleagă doar, vor şi ele să înceapă, să iasă din zona aia care le permite doar să aleagă, fără să poată ‘explora’ mai mult. Vor şi ele să se culce, poate, cu ăla sau cu ăla, pur şi simplu pentru că aşa vor, exact cum avem şi noi ‘Bă, uite-o p-aia, ce-aaaş fff rig e, mă..’. Da’ naaa, dragul meu cititor, gândeşte tu 3 secunde şi zii.. în societatea noastră.. cum este numită o astfel de fată?

     Exact, curvă.

     Uite un aspect al societăţii care, poate, până acum ţi-a tăiat multe ocazii de a te culca cu persoana dorită.

     Deci.. rămâne de datoria noastră, ca bărbaţi, să mergem să cucerim, să explorăm, să spunem replici şi poeme şi texte şi cââte-s în lună şi-n stele, altfel spus, să le spunem ce vor să audă că na.. mai mult sau mai puţin.. dă rezultate. Şi totuşi, mă.. devine enervant. Mie unul mi s-a luat de mult de treaba asta. Eu trebuie să fac aia şi aia şi aia şi dacă nu iese, ”Gata, eşec, prietene! Nu m-a alees…”

     Şi treptat scade interesul.. Bun, exact cum este şi în cazul meu şi al realizatorului acelui video, mi-am dat şi eu seama că nu e neapărat nevoie să fac asta.. că nu e nimic rău în a lua o ‘pauză’. Am avut timp să mă gândesc liniştit la multe.. printre care seria de calităţi pe care le am. Asta.. gândind la modul serios. Şi uite că ajungi să îţi descoperi o listă de calităţi pe care nu o constientizai, care erau (deci) inexistente dacă fata nu te-a ales (pe tine). După ce le descoperi.. vei incerca să le perfecţionezi, să devii mai bun în acele sensuri. Acum.. vei face asta in timp ce nu vei mai vâna fetele, atenţia ta fiind în alte părţi. Asta le va deruta. ‘Ia uite, mă, am tras de bluză să se vadă decolteul bine şi ăsta nici nu m-a băgat în seamă’ şi multe din astea. Multe multe. Te duci la sală, te apuci de chitară etc etc în timp ce le ignori. O combinaţie care schimbă regulile.. şi tu ieşi pe plus.  Citeşte acum din nou pasajul de la începutul articolului.    Acum are sens, a? 😀

     De acum fata te va vedea ca pe tine ca pe o provocare!

     Tu le vei trata cu indiferenţă pe multe din ele fiindcă ştii că vor veni alte vânătoriţe curioase de apariţia ta.. inedită!

Cum-sa-abordezi-o-fata-timida      Bineînţeles.. asta nu înseamnă că trebuie să începi să îţi alegi o semnătură pentru că vor veni în valuri pentru autografe. Dar dacă ajungi să te cunoşti, începi să conduci tu jocul, să nu mai facă ele asta şi.. nu c-ar fi important sau ceva.. ăsta e jocul! Cine pe cine alege. Cine e vânătorul. Trebuie să lucrezi cu a lor curiozitate, punându-ţi în valoare calităţile. La mine, unul, a mers.

     So.. du-te la fată şi.. lasă-te cucerit. Crede-mă, pe cât de aiurea îţi sună, pe atât de plăcut surprins vei fi când vei vedea că merge.

    Multă baftă! 🙂

     Înainte să vă vorbesc aiurea despre şi cum o uşă care este mare, îmi voi permite să mă scuz pentru  această perioadă în care, practic, am abandonat toată treaba. Poate din cauza faptului că a început programul de şcoală.. mă trezesc ceva mai devreme, am altele pe cap etc etc. Nu ştiu dacă asta poate fi numită o scuză dar pe cineva tot trebuie să dăm vina, nu? 😀
     În fine, tot ce pot să spun este că voi recupera. Ştii.. în seara asta m-am gândit la nişte nebunii şi chiar m-am simţit bine, ştiind că îmi permit. Mă refer la sfera despre care nu am scris niciodată până acum, deşi are legătură cu mine aproape zilnic.
     ‘Dă Gim’, măă.
     Pe vremea aista, cam acum vreo doi ani, intram şi eu într-o sală de forţă. ‘O să cadă bara pe tine şi-o să-ţi crească păr pe limbă!’, mă încurajează cel cu care eram, el Batman, venea de ceva timp. Eram în faţa uşii din spatele căreia se auzea muzică.
     Nu a fost chiar un moment în care deschid în slow-motion şi o lumină patrunzătoare îmi inundă ochii şi ridic cotul pentru a putea vedea ceva în departare şi… etc etc dar am fost uşor impresionat, era un mediu cu care nu mai avusesem de-a face. Începător pe acolo.. ţop ţop de colo-colo.. văd şi eu căt de căt cum stă treaba. Pe parcursul timpului, încep să mă împrietenesc cu bara, să o apuc mai tare, (Perverşilor), să fiu mai sigur pe mine şi toate cele.    

doino

Cel mai frumos mi s-a părut în momentul.. (după un.. an şi jumate) în care termini cu nebuniile de genul ‘Greutate mai mare, să fie mult, mult!!!’, nu mai vrei să impresionezi pe nimeni prin sală, ci vii doar pentru tine, faci ce tre’ să faci şi pleci. Vezi totul altfel. A început să mă intereseze mai mult modul în care simt muschiul în timpul mişcării decât greutatea folosită. Şi ajungi să observi, ciudat, dar pentru primele dăţi cum se mişcă bucata de metal cu care lucrezi de atâta timp.
     De exemplu, În momentul în care fac genuflexiuni cu greutăţi peste sută trebuie să vii lângă mine şi să strigi ca să te aud. Eu sunt ceva de genul ‘Mişcarea şi bara, mişcarea şi bara’. Atât am în minte. După ceva timp, bara devine o parte din tine, nu o mai simţi, doar devii mai greu, forţezi, e corpul tău, minte vs corp. De multe ori, un factor decisiv pentru mine e muzica. Uneori aştept o anumită parte a unei melodii până să încep o serie.
Cum ar fi.. în momentul în care aud ‘Cause sometimes you just feel tired, feel weak, and when you feel weak, you feel like you wanna just give up. But you gotta search within you, you gotta find that inner strength…..’ n-are cum să nu mă apuce nebunia şi să mai văd altceva înafara de bară şi ceea ce trebuie să fac. Sau acel moment frumos în care nu mai poţi să faci, eşti la sfârşit de serie şi începe refrenul ăla care îţi place mult şi te enervează că nu mai poţi, te motivează, parcă te înjură că nu mai faci şi ţipi şi mai faci două repetări. 😀
     Mai ţii minte că am zis la început ceva de un sentiment care m-a făcut să mă simt bine? E treaba că acum pot să vorbesc despre cele trei lucruri din titlu la trecut. Nu mai sunt începător, intru în sala aceea sigur pe mine, ştiind exact ceea ce am de făcut.

cvcxv

     Acum eu mă uit aiurea la începătorii care se chinuie cu helcometrul pentru spate. Îmi văd liniştit de tracţiuni. Ajungi în momente unice ca atunci când bara care cade încărcată de discuri mari face un zgomot care se aude în toată sala, atrăgând atenţia. Bara aceea a căzut din mâna ta. A fost efortul tău, meritul tău din urma seriei de îndreptări. Dar chiar şi aşa, tu te lupţi să respiri, nu prea mai stai de ce zic ceilalţi, nu te gândeşti la prea multe în momentul ăla, doar încerci să respiri cât mai uşor. Şi chiar ăsta e farmecul, faci ce trebuie să faci şi creşti din mai multe puncte de vedere. E plăcut să vezi evoluţia celor care s-au ţinut de asta odată cu mine, cum se dezvoltă în doi ani.. umăr la umăr.. care unde să se stabilească în ‘ierarhia sălii’. Amuzant, dar am ieşit de mult din cursa asta, priorităţile s-au schimbat. Mi-am amintit de ce sunt acolo. Să fac muşchi, nu să impresionez, so?

gym     Pe deasupra, e o prostie treaba aia cu ‘ într-o săptămână sunt tanc’. Eşti pe naiba, vorbeşte după cateva luni. Tu, care citeşti acum şi vrei să mergi, o să fii descurajat că vezi Doamne durează mult.. nu-i nici chiar aşa, dar totul apare treptat.        O să vezi 🙂
Uite cât de mare eşti.. ce mai tragi de timp? Crede-mă că e chiar treaba bună cu sala. Ai şi tu satisfacţia aceea de sine când mergi la strand, de exemplu. 😀 Trebuie, ca om şi mai ales ca barbat, să ai macar o dată în viaţă satisfacţia de a-ţi vedea braţul umflat la sfârşit de antrenament, venele care ies în evidenţă în timpul mişcării sau satisfacţia incheierii unei serii grele. E unic, îţi spun.
Haida, ia-ţi prietenul ăla leneş care stă încă pe gânduri şi tai-o la sală, nu ai nimic nimic de pierdut. 🙂